COTA UNICA va fi mentinuta in 2015, anunta ministrul Finantelor

COTA UNICA va fi mentinuta in 2015, intrucat trecerea la impozitarea progresiva a venitului presupune aspecte tehnice, de declarare si plata, care nu pot fi implementate pana atunci, a declarat ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, evitand sa raspunda catre ce formula de taxare opteaza.

“Sigur mentinem cota unica de impozitare pentru companii. Sincer nu cred ca se poate realiza din 2015. Exista mai multe aspecte tehnice (…) in viitorul foarte apropiat nu vad sa se poata face. Presupune schimbari majore, cum se declara si se plateste”, a aratat Petrescu.

Ministrul Finantelor a recunoscut ca trecerea la impozitarea progresiva este trecuta atat in programul de guvernare, cat si in strategia fiscal-bugetara, ca o forma de relaxarea a fiscalitatii pentru persoanele cu venituri reduse, dar a refuzat sa raspunda la intrebarea directa daca este de parere ca ar trebui sa se renunte la cota unica.

Impozitul progresiv ar putea inlocui cota unica. Datele apar in strategia fiscal-bugetara 2014-2016

“Cred ca in momentul in care se va lua decizia, daca se va lua, trebuie sa se faca o analiza in ce mod aceasta impozitare este vazuta ca o relaxare fiscala pentru cei cu venituri mici. Primul pas este sa decizi daca doresti”, a spus Petrescu.

Ea a precizat ca in niciun caz nu se va renunta la cota unica de impozitare a profitului, de 16%.

Adina VALEAN: Romania e bine in afara zonei euro, nu vrem sa ne trezim ca ne cresc impozitele si taxele

In Strategia fiscal-bugetara 2014-2016, postata pe site-ul Ministerului Finantelor in primavara anului trecut si aprobata tot in 2013 de Guvern si Parlament, se afirma, la capitolul privind “Tendinte ale principalelor taxe si impozite pe orizontul 2014-2017”, ca se intentioneaza “introducerea impozitului diferentiat pe venitul salarial cu deductibilitati fiscale: cote 8%, 12% si 16 % ce vor putea fi stabilite pe grile de venit, precum si reducerea semnificativa a CAS cu 5 puncte procentuale incepand cu luna iulie 2014, care prin masurile ce vor fi intreprinse va avea un impact bugetar neutru”.