CRESTERE ALARMANTA a numarului de CAZURI NOI de HIV/SIDA

Dr. Mariana Mardarescu, seful Compartimentului pentru monitorizarea si evaluarea infectiei cu HIV/SIDA de la Institutul “Matei Bals” din Capitala, a declarat vineri, intr-o conferinta, ca in trecut erau inregistrate 720-750 de CAZURI NOI de HIV/SIDA pe an, in prezent numarul lor ajungand la 1.000 pe an, potrivit Agerpres.

“In fiecare an aveam intre 720-750 de cazuri noi pe an, acum avem 1.000 de cazuri noi pe an. Sunt mai multi barbati. 57 la suta au cale de transmitere sexuala”, a afirmat medicul.

Ea a precizat ca foarte multe persoane tinere renunta la tratament din proprie initiativa, numarul acestora fiind cuprins anual intre 350 si 400, atingand un varf in anul 2012, cand au renuntat 650.

Citeste si: Ce planuri are MINISTERUL SANATATII pentru anul 2015

“Foarte multe din persoanele tinere renunta la tratament. Exista obiceiul ca o femeie gravida sa nu ia medicamente. In medie, pe an, renunta din proprie initiativa intre 350-400 de persoane, existand un varf in anul 2012, cand au renuntat 650”, a adaugat dr. Mariana Mardarescu.

Potrivit acesteia, siropurile antiretrovirale ar trebui sa nu lipseasca din niciun centru.

Mihaela Bardos, director program de sanatate in cadrul Ministerului Sanatatii, a aratat ca in perioada 1985-2014 au fost inregistrati 20.146 de bolnavi cu HIV/SIDA iar dintre acestia 12.886 sunt in viata.

“In 2007 erau in tratament 6.995 iar in 2014 — 10.718”, a spus medicul.

In ceea ce priveste bugetul pe toate programele de sanatate, inclusiv pentru HIV/SIDA, derulate de Ministerul Sanatatii, Bardos a spus ca la 1 ianuarie 2014 erau alocati 350 de milioane de lei, ajungand in urma rectificarilor pozitive la 723 milioane de lei.

“In 2015, bugetul alocat este de 650 de milioane lei. Banii alocati vor ajunge pana in octombrie-noiembrie, apoi asteptam rectificarile bugetare care se vor face”, a mai spus directorul in cadrul MS.

Citeste si: ASISTENTA LA DOMICILIU, pentru persoanele infectate cu HIV

Prezenta la conferinta, conf. dr. Otilia Benea, de la unitatea care asigura managementul programului de HIV, a semnalat ca in acest moment jumatate dintre spitalele care ingrijesc bolnavi de HIV/SIDA au probleme cu continuarea tratamentului.

Sursa foto: antena3.ro