O fată de 18 ani, ucisă cu cruzime de iubit și abandonată pe câmp

Crimă oribilă la Botoșani. O tânăra de 18 ani a fost găsită, miercuri seară, fără suflare după ce fusese înjunghiată și abandonată pe un câmp. Adolescenta a fost identificată de polițiști, iar un tânăr de 16 ani, iubitul acesteia, a fost reținut, informează mediafax.ro.

Tânăra a fost ucisă cu peste 30 de lovituri de cuțit în urma unei crize de gelozie. Anchetatorii au declanșat, miercuri seară, cercetările în cazul crimei și au reușit să identifice în cursul nopții tânăra găsită înjunghiată, dar și pe presupusul criminal. “Cadavrul fetei a fost identificat, fiind vorba despre o tânără de 18 ani. De asemenea, a fost identificat și reținut și agresorul, fiind vorba despre un tânăr de 16 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Botoșani, Maria Carp.

Citește și: CRIMINALUL CARE ȘI-A ÎNGROPAT IUBITA, ÎN VÂRSTĂ DE 19 ANI, ÎN PĂDURE A FOST REȚINUT

Anchetatorii au descoperit că tânăra găsită moartă într-o zona de agrement situată în apropiere de municipiul Botoșani participase la o ședința foto împreună cu prietenul ei și, la un moment dat, între cei doi a izbucnit un scandal pe fondul geloziei. Tânărul a scos un cuțit pe care îl avea asupra sa și a înjunghiat-o pe prietena sa, fata fiind ucisă cu peste 30 de lovituri de cuțit.

Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, procurorii urmând să ceară joi arestarea preventivă a tânărului criminal.

Sursă foto: realitatea