Ucraina a cerut ONU sa monitorizeze zi si noapte situatia securitatii in Peninsula Crimeea

Ucraina a solicitat ONU sa monitorizeze “zi si noapte” situatia securitatii in Peninsula Crimeea, iar incepand de miercuri va informa Biroul Secretarului General al ONU cu privire la situatia in regiunea autonoma, a anuntat seful SBU, relateaza agentia Interfax Ukraine in pagina electronica, citata de Mediafax. 

“Incepand de astazi (miercuri), Serviciul ucrainean de Securitate (SBU), prin intermediul Ministerului de Externe si misiunea noastra permanenta la ONU va informa cu regularitate Biroul Secrearului General al ONU si statele garante ale integritatii teritoriale si independentei Ucrainei, in principal Rusia si Statele Unite, cu privire la situatia din Republica Autonoma Crimeea”, a declarat directorul SBU Valentin Nalivaicenko miercuri.

Directorul SBU a facut aceste declaratii in cadrul unei intalniri cu emisarul special al secretarului genral al ONU Robert Serry, potrivit serviciului de presa al SBU.

El a subliniat ca toti membrii Consiliului de Securitate al ONU sunt garantii integritatii teritoriale a Ucrainei. Nalivaicenko a solicitat ca ONU sa monitorizeze nonstop, “prin toate posibilitatile”, situatia in domeniul securitatii in Crimeea.

Afla aici detalii despre situatia din Crimeea

“Garantiile cu privire la integritatea si inviolabilitatea teritoriale ale Ucrainei sunt factorii de baza pentru solutionarea tuturor problemelor privind securitatea in tara noastra, cu asistenta ONU”, a declarat directorul SBU.

Presedintele rus, Vladimir Putin, a ordonat miercuri verificarea pregatirii pentru lupta a trupelor din centrul si vestul Rusiei.

Aceasta miscare intervine pe fondul tensiunilor dintre Rusia si Ucraina, al carei presedinte prorus Viktor Ianukovici a fost inlaturat de la putere de protestatarii prooccidentali la sfarsitul saptamanii, in urma unor violente soldate cu peste 80 de morti.

Casa Alba a recomandat “actorilor externi” sa evite orice “act de provocare” in criza ucraineana, referindu-se la Rusia, care a mobilizat trupe pentru o posibila interventie militara.

Indepartarea de la putere a lui Ianukovici a generat ingrijorari in vest cu privire la o posibila interventie militara a Rusiei in regiunile proruse din Ucraina, in special in Crimeea, unde stationeaza Flota Rusa la Marea Neagra. Dar oficialii rusi au declarat public ca o astfel de miscare este improbabila.

Crimeea, care a apartinut mai intai Rusiei in cadrul URSS, a fost atasata Ucrainei in 1954. Ea continua sa gazduiasca Flota rusa la Marea Neagra in cartierele istorice din orasul portuar Sevastopol.

Scurte confruntari au avut lor miercuri intre manifestantii prorusi si sustinatorii noilor autoritati ucrainene la Simferopol, capitala Crimeei, in timp ce seful Parlamentului local a exclus orice dezbatere cu privire la o eventuala secesiune.

Prorusii cer organizarea unui referendum, pe tema statutului Crimeei, situata in sudul Ucrainei si devastata de tensiuni separatiste care s-au intensificat de la destituirea, saptamana trecuta, a lui Ianukovici.