Crin Antonescu a transmis condoleante familiei lui Radu Vasile: Sunt cu gandul alaturi de cei ce l-au avut aproape

Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a transmis condoleante familiei fostului premier Radu Vasile, trecut in nefiinta in noaptea de marti spre miercuri, si a subliniat ca Guvernul condus de acesta a facut reforme curajoase, intr-un context politic complicat.

Totodata, Crin Antonescu a amintit ca se numara printre romanii norocosi care l-au cunoscut pe Radu Vasile si a transmis ca este cu gandul alaturi de cei care l-au avut aproape.

“Imi amintesc de perioada complicata si de reformele curajoase facute de Guvernul condus de Radu Vasile intr-un context social dificil, cel al anilor 1998 – 1999. Este o pierdere pentru intregul popor roman. Sincere condoleante familiei. Sunt cu gandul alaturi de cei ce l-au avut aproape, iar eu ma numar printre romanii norocosi care au avut privilegiul de a-l cunoaste. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!”, a subliniat Crin Antonescu, potrivit unui comunicat al Senatului.

Radu Vasile a incetat din viata, in noaptea de marti spre miercuri, in urma unei indelungi suferinte pricinuite de un cancer de colon. Desi a fost operat atat in tara, cat si in strainatate, nu a reusit sa invinga boala.

Radu Vasile, in varsta de 71 de ani, a fost un om politic, profesor universitar si istoric roman, prim-ministru al Romaniei intre anii 1998 si 1999, propus de PNtCD. Radu Vasile a fost senator din partea Partidului Democrat si membru in grupurile parlamentare de prietenie cu Libanul si UNESCO.

Foto: qmagazine.ro