Crin Antonescu, despre pactul de coabitare: Sa lasam faptele sa se consume, apoi declaram

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a comentat, joi, declaratiile presedintelui Traian Basescu potrivit carora intentioneaza sa denunte pactul de coabitare cu premierul Victor Ponta. Liderul liberalilor a precizat ca asteapta ca faptele sa se consume, abia dupa aceea va veni cu declaratii.

“Sa lasam faptele sa se consume si apoi declaram”, a declarat Crin Antonescu, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

Reamintim ca presedintele Traian Basescu a afirmat, joi, ca va face o analiza cu privire la pactul de coabitare pe care il are cu premierul Victor Ponta, exprimandu-si intentia de a-l denunta. 

“O sa fac o analiza si in dupa-amiaza aceasta ma voi pronunta, categoric cel mai important punct — independenta justitiei — s-a prabusit ieri cu binecuvantarea premierului Ponta si acest lucru ma face sa ma indrept catre denuntarea pactului de coabitare si informarea tuturor partenerilor in fata carora eu mi-am pus obrazul”, a spus Basescu, la B1 Tv.