Crin Antonescu, despre reesalonarea creditelor: Nu s-a discutat nici in USL, nici la intalnirea PNL cu FMI

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat pentru Gandul ca masura privind reesalonarea ratelor la credit pentru romanii cu venituri pana la 1.600 de lei nu s-a discutat nici in interiorul USL, nici in intalnirea pe care conducerea PNL a avut-o cu delegatia Fondului Monetar International (FMI).

Liderul liberal a explicat ca la intalnirea cu FMI, conducerea PNL a discutat despre economia romaneasca si in special despre masuri de stimulare a mediului econonomic, a intreprinzatorilor privati, precum si despre reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator si scutirea de impozit pentru profitul reinvestit.

”Nu s-a discutat nici in USL, nici in intalnirea conducerii PNL cu FMI. La intalnirea cu misiunea FMI am discutat peisajul general al economiei romanesti, evaluarea pe care cei de la FMI pe de o parte, noi pe cealalta parte am facut-o si am concentrat discutia pe preocuparea precisa a PNL pentru masuri de stimulare a mediului econonomic, a intreprinzatorilor privati, cu precadere cele doua masuri pe care le dorim cat mai urgent adoptate si anume reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator si scutirea de impozit pentru profitul reinvestit”, a declarat Antonescu, pentru Gandul.

Si prim-vicepresedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat aseara, la TVR 1, ca masura de reesalonare a creditelor nu a fost discutata in USL si l-a criticat pe vicepremierul Daniel Chitoiu, pentru faptul ca a propus FMI, Bancii Mondiale si Comisiei Europene, injumatatirea ratelor la credite pentru cei cu venituri sub 1.600 lei, fara ca masura sa se discute in PNL.

Afla aici mai mult despre disensiunile politice create de masura de reesalonare a creditelor la banci

”Sunt sceptic, ca sa nu spun altceva. Pe de alta parte, sunt putin surprins fiindca este o masura care – cel putin asa am inteles eu de la televizor – a fost discutata, negociata si acceptata de FMI. Surprinderea mea vine din faptul ca ea nu a fost discutata in partid. Si atunci, sigur, se pune problema daca Guvernul a avut o sansa enorma sa introduca aceasta masura in registrul masurilor discutate cu FMI si nu a mai avut rabdare sa se discute in partidele politice aceasta masura, sau daca din alte motive pe care nu le cunosc s-a omis consultarea politica. Una peste alta, aceasta masura la noi in partid nu a fost discutata, deci cert nu a putut fi agreata, cum nu a fost discutata”, a sustinut prim-vicepresedintele PNL.

Iohannis a precizat ca la Delegatia Permanenta a PNL de vineri va solicita clarificari in privinta modului in care s-a decis promovarea masurii, fara consultarea PNL.

Premierul Victor Ponta a anuntat luni, la finalul discutiilor cu oficialii FMI, ca s-a decis aplicarea unui program de stimulare a consumului pregatit de Guvern, care prevede reduceri de impozit pentru persoanele cu creditele restructurate, dar numai dupa expirarea perioadei de reesalonare.

Estimarile arata ca aceasta schema de reduceri fiscale pentru populatia cu venituri sub medie si credite bancare ar putea duce la reesalonarea imprumuturilor pentru aproape un milion de romani, iar bancile ar putea reduce ratele la credite cu pana la 4 miliarde de lei in 2014.

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a precizat, insa, luni ca reducerea de impozit va fi de cel mult 200 de lei pe luna, dar nu mai mult decat impozitul datorat de fiecare persoana in parte. Potrivit calculelor lui Voinea, impactul peste doi ani va fi de circa 0,1% din PIB, bani care in mare parte se vor incasa pana atunci prin efectele de antrenare ale restructurarilor.

El a aratat ca schema va intra in vigoare incepand cu luna aprilie. In aceste conditii, impactul bugetar este minim in primii ani de aplicare a sistemului de facilitati. Sistemul este optional pentru banci, iar Guvernul nu a anuntat ca ar fi incheiat vreo intelegere cu institutiile de credit.

Restructurarea trebuie sa indeplineasca cumulativ mai multe cerinte, prima dintre acestea restrictionand aplicarea doar la credite fara intarzieri la plata sau cu intarzieri de cel mult 90 de zile.

Practic, forma propusa de Guvern nu faciliteaza, ci restrictioneaza modalitatile de restructurare pe care le practica bancile. Operatiunea trebuie sa conduca la diminuarea cu cel mult jumatate si nu cu mai mult de 500 lei (sau echivalentul in lei aferent valutei in care a fost acordat ori la care este indexat creditul) a obligatiilor lunare de plata ale debitorului aferente creditului supus restructurarii, pentru o perioada de cel mult doi ani.

“Doar principalul se injumatatesc, nu si dobanda, pentru ca rata e sursa de profit a bancii si ea trebuie platita integral”, a precizat Voinea. Banca trebuie sa asigure prelungirea duratei initiale a creditului cu perioada pentru care se diminueaza obligatiile de plata, adica cel mult doi ani.

Restructurarea poate fi acordata o singura data unei persoane fizice, la unul sau mai multe credite, cu conditia ca suma totala amanata la plata sa se incadreze in limita valorica determinata anterior.