Crin Antonescu: Pentru ce ne trebuie referendum? Este clar ca oamenii nu vor caini pe strazi

Crin Antonescu, presedintele Senatului, a declarat, joi, ca nu vede utilitatea unui referendum in Bucuresti, in conditiile in care acest demers “nu are ce sa comunice nou despre vointa cetatenilor”, fiind clar ca oamenii vor sa nu mai existe caini pe strazile Capitalei.

“Imi spun o parere personala, ca simplu cetatean si locuitor al Bucurestiului: referendumul nu are ce sa comunice nou despre vointa cetatenilor. Raspunsul e clar: niciun bucurestean, si cel mai mare iubitor de caini – si ma numar printre iubitorii de caini – nu vrea să existe vreun caine vagabond pe strada. Si atunci, la ce sa fac referendum?”, a spus Crin Antonescu, citat de Mediafax.

“Principial, eu nu sunt pentru eutanasiere, dar in situatia practica, ma tem ca nu avem cum sa rezolvam aceasta problema, nu avem logistica, fondurile, pentru ca s-au pierdut atatia ani, pentru ca ea se putea rezolva. Acum, ma tem ca suntem siliti sa recurgem si la eutanasiere, cu durere in suflet…”, a afirmat Antonescu.

“Aceasta tragedie – copilul acesta a murit intr-un mod atat de ingrozitor din cauza oamenilor, nu din cauza cainilor”, a adaugat liderul PNL.

Crin Antonescu a facut aceasta declaratie  in timpul unei conferinte de presa organizata cu ocazia unei vizite pe santierul noii piste a Aeroportului International din Cluj-Napoca. 

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anuntat, miercuri, ca municipalitatea va organiza un referendum local privind eutanasierea cainilor vagabonzi, care ar urma sa aiba loc in ultima duminica din luna septembrie sau in prima duminica din octombrie.

Sursa foto: gov.ro