Cristi Chivu se destăinuie! Mărturii cutremurătoare despre accidentările la cap și picior: Nu mai simt nimic

Cristi Chivu, fostul mare internațional, a povestit pentru Gazeta Sporturilor calvarul prin care a trecut din cauza accidentărilor la cap și la piciorul drept.

“- Cristi, au trecut opt ani de la teribila ta accidentare la cap în meciul cu Chievo, te-ai confruntat apoi cu probleme medicale și la degetele piciorului drept. Cum mai stai cu sănătatea după retragere?

– E o istorie complicată și pot să spun acum niște lucruri în premieră, fiindcă nu mai sunt în activitate. După ce m-am operat la cap, n-am mai fost același om. Nu mai aveam cum să fiu ca înainte. A fost o accidentare care mi-a produs traume. Când am revenit pe teren, îmi paraliza pentru câteva secunde toată partea stângă dacă loveam mingea cu capul! Nu mai puteam să fac nimic! Treptat însă, lucrurile s-au mai îmbunătățit, dar mi-am pierdut pentru totdeauna sensibilitatea la degetele mâinii stângi.

– Adică nu mai simți nimic atunci când le folosești?

– Nimic! Dacă ating ceva, sunt obligat să mă uit ca să-mi dau seama ce am în mână. De exemplu, când bagi mâna în buzunar, în mod normal realizezi prin pipăire care e cheia, bricheta sau portofelul. Eu nu mai pot face treaba asta. Trebuie să scot tot și să văd ce obiecte sunt. Asta e! M-am obișnuit și m-am adaptat la noul meu corp. N-am mai avut probleme în ultima vreme, dar nu știu ce-mi va rezerva viitorul. Mă aștept la orice!

– Ai mai vizionat imaginile cu accidentarea?

– Da, în perioada după ce am suferit necazul. Nu-mi amintesc deloc lovitura, căzătura, ci doar faptul că eram conștient pe jos, dar brațul stâng îmi era paralizat. Nici nu l-am mai simțit vreo două luni. Mi-am pus mâna în cap să văd dacă-mi curge sânge, însă nu mai aveam os. Era o gaură!

– Ne întoarcem, te rog, la necazurile cu accidentările? Nu mi-ai povestit nimic despre șirul de operații de la picior!

– După prima intervenție, lucrurile nu s-au rezolvat. După a doua, nici atât, deși, ulterior, am jucat vreo șase luni fără fascia plantară, iar durerile erau groaznice. Plângeam pe teren! Retragerea din activitate era inevitabilă. La a patra operație i-am spus doctorului că o fac numai ca să trăiesc normal, fără să fiu obligat să umblu încălțat prin casă. Nu puteam merge desculț! Nu mă mai interesa fotbalul, ci doar sănătatea, fiindcă îmi doream să mă joc în liniște cu fetele, să am o viață normală. A fost dificil să spun “stop” fotbalului, la fel cum se întâmplase și la momentul retragerii de la națională, când am făcut un pas înapoi din motive obiective, dar criticile au curs nemeritat. Pur și simplu, îmi era teamă să mai continui!”.

Sursa text și declarații: gsp.ro