Cristian Diaconescu, HUIDUIT la Galati

Candidatul PMP la Presedintie, Cristian Diaconescu, a fost HUIDUIT, duminica, de un grup de pensionari, in momentul in care intra in Teatrul Muzical Nae Leonard din Galati, unde au avut loc alegerile PMP Galati.

Pensionarii, purtand pancarde cu mesaje antiprezindentiale la adresa lui Traian Basescu, i-au urat lui Cristian Diaconescu: “Sa traiesti cat zapada mieilor”, potrivit stiripesurse.ro.

Citeste si: CRISTIAN DIACONESCU: Nu se poate realiza o UNITATE A DREPTEI cu grupuri, partide cu o situatie incerta

La aceasta urare, Cristian Diaconescu, fost membru PSD, le-a raspuns pensionarilor: “Salutari lui Nica!” – aluzie la actualul eurodeputat PSD Dan Nica, presedintele PSD Galati si vicepresedinte la nivel national, cel pe care Diaconescu il considera responsabil de organizarea protestului pensionarilor galateni.

“Salutari domnului Nica! Cred ca niciunul dintre noi nu este naiv din acest punct de vedere. Dansii (pensionarii – n.r.) incercau sa-mi aminteasca mie la ce partid am fost si i-am transmis salutari celui care avea o preocupare din acest punct de vedere”, a declarat Diaconescu, intr-o conferinta de presa.

Citeste si: CRISTIAN DIACONESCU: Exista DIFICULTATI in a merge pe o VARIANTA COMUNA cu noul PNL

Cristian Diaconescu a participat, duminica, la Galati, la alegerea conducerii Organizatiei Judetene a Partidului Miscarea Populara, eveniment la care fusese anuntata si prezenta presedintei PMP, Elena Udrea.

Sursa foto: realitatea.net