CROATIA refuza sa preia MIGRANTII EXPULZATI din SLOVENIA; MACEDONIA a inchis granitele pentru MIGRANTI

CROATIA A REFUZAT CEREREA SLOVENIEI de a lua inapoi un grup de 162 de MIGRANTI pe care autoritatile de la Ljubljana i-au RETURNAT pe motivul ca provin din tari unde NU SE DESFASOARA CONFLICTE ARMATE, a anuntat joi politia croata, in timp ce ONU transmite ca AUTORITATILE DIN MACEDONIA si-au INCHIS COMPLET GRANITA PENTRU TOTI MIGRANTII.

‘Slovenia ne-a cerut sa acceptam 162 de persoane. Am refuzat si ne-am informat vecinii cu privire la aceasta situatie’, a declarat un purtator de cuvant al politiei croate, citata de AFP, precizand ca Slovenia a formulat respectiva cerere miercuri.

Autoritatile de la Ljubljana au anuntat tot joi ca vor incepe sa respinga ‘imigrantii economici’ care vor veni dinspre Croatia vecina, dupa ce ONU a informat ca Serbia si Macedonia vor mai permite intrarea pe teritoriul lor doar a migrantilor sirieni, irakieni si afgani.

CITESTE SI: HOLLANDE CONSIDERA CA ESTE VITAL CA EUROPA SA CONTINUE SA PRIMEASCA REFUGIATI

Potrivit agentiei Reuters, un purtator de cuvant al Ministerului Apararii sloven a anuntat ca vor fi mobilizati circa 200 de rezervisti ai armatei pentru a ajuta politia sa controleze fluxul de migranti. Premierul sloven, Miro Cerar, a declarat saptamana trecuta ca tara sa — ce are numai doua milioane de locuitori — nu va putea adaposti migranti in eventualitatea in care Austria isi va inchide granitele pentru ca acestia sa nu-si mai continue calatoria catre tarile unde doresc sa ajunga, destinatia lor favorita fiind Germania.

Un purtator de cuvant al biroului Inaltului Comisariat al ONU pentru Refugiati (UNHCR) din Grecia a declarat, potrivit agentiei EFE, ca Macedonia si-a inchis joi la pranz granita pentru toti migrantii. ‘De doua ore, autoritatile din FYROM (fosta Republica Iugoslava a Macedoniei) nu mai lasa pe nimeni sa treaca’, a indicat sursa citata, care considera ca guvernul de la Skopje a luat aceasta masura ca urmare a deciziei autoritatilor sarbe de a permite intrarea numai a migrantilor veniti din Siria, Irak si Afganistan. Aceeasi sursa mentioneaza ca acum la granita dintre Grecia si Macedonia se afla circa 400-500 de migranti.

CITESTE SI: CONSILIUL EUROPEI: SA NU CONFUNDAM MIGRANTII CU TERORISTII

Migrantii veniti mai ales din Orientul Mijlociu si Asia pleaca de pe coastele Turciei, folosind de obicei barci pneumatice, si traverseaza o mica portiune din Marea Egee pentru a debarca in cele mai apropiate insule grecesti.

Acolo ei se imbarca in feriboturi care ii aduc la Atena, loc unde incep calatoria pe ruta Balcanilor, traversand Grecia, Macedonia, Serbia, Croatia, Slovenia si Austria, iar apoi mai departe catre destinatia lor preferata, cei mai multi alegand Germania.

Sursa foto: theguardian