CSA Steaua are un buget anual uriaș! Câți bani publici încasează clubul Armatei

Comandantul Clubului Sportiv al Armatei (CSA) Steaua, Cristian Petrea, a făcut, miercuri, public bugetul pe care Ministerul Apărării Naționale îl alocă anual. Potrivit declarațiilor făcute de Cristian Petrea la Prosport Live, CSA Steaua încasează anual 18 milioane de euro pentru secțiile pe care le are.

“CSA Steaua are un buget anual de aproximativ 18 milioane de euro! Cam 40 la sută sunt cheltuieli de personal. Avem în administrare 9 baze sportive, iar 20% din buget se aduce aici. Pentru activitatea sportivă de performanță alocăm 40% din buget”, a spus Petrea la emisiunea ProSport LIVE.

Petrea a oferit detalii și despre situația secției de fotbal, pe care Armata a reînființat-o anul trecut. În acest caz, comandantul CSA spune că Armata a pus condiția că la fotbal să nu ajungă bani publici. “La fotbal, anul acesta avem prognozat un buget la aproximativ 150 de mii de euro. Ni s-a impus că activitatea echipei de fotbal să fie din venituri proprii. 50 de mii de euro au venit de la o firma de pariuri, 50 de mii de euro din vânzarea abonamentelor și de la Asociația Suporterilor, iar aproximativ 80-90 de mii de euro din vânzarea biletelor”, a mai spus Petrea.

Situația s-ar putea agrava însă pentru echipa de fotbal Steaua, având în vedere că Petrea a spus că suporterii nu l-au informat că ar dori să mai cotizeze cu o sponsorizare și în acest sezon, prin intermediul asociației. Echipa de fotbal CSA Steaua București a luat startul și în acest sezon în Liga 4, după ce în ediția precedentă a ratat promovarea în dauna Academiei Rapid.

Sursă foto: sport