CSM a sesizat Inspectia Judiciara in cazul declaratiilor lui KELEMEN HUNOR privind dosarul privatizarilor strategice. REACTIA presedintelui UDMR

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat Inspectia Judiciara (IJ) cu privire la declaratiile presedintelui UDMR, KELEMEN HUNOR, referitoare la dosarul privatizarilor strategice, el afirmand ca, prin sentinta, NAGY ZSOLT “a fost nedreptatit si a fost sanctionat”.

UPDATE 17.21: Presedintele UDMR, KELEMEN HUNOR, considera ca nu a influentat si nu a adus in niciun fel atingere independentei sistemului judiciar prin declaratiile despre fostul ministru NAGY ZSOLT, sustinand ca toate comentariile sale au fost facute dupa o sentinta definitiva a instantei.

Intrebat cum comenteaza sesizarea de catre CSM a Inspectiei Judiciare dupa declaratiile legate de fostul ministru NAGY ZSOLT, condamnat la inchisoare in dosarul privatizarilor strategice, Kelemen Hunor a declarat, luni, ca a respectat deciziile judecatoresti si nu a facut altceva decat sa exprime o parere.

“Sunt convins ca in niciun fel nu am adus atingere independentei sistemului judiciar, in ansamblul sau, pentru ca declaratiile mele au fost dupa o sentinta definitiva. Nu aveam cum sa influentez si cum sa aduc atingere independentei sistemului judiciar, dupa o sentinta definitiva si in momentul in care Nagy Zsolt era deja incarcerat. Eu respect si am respectat toate deciziile judecatorilor si ale justitiei, asa este si normal intr-o tara democratica, intr-un stat de drept, dar, in acelasi timp, pot sa am o parere despre un caz, despre o sentinta si, mai ales, dupa ce sentinta a fost pronuntata”, a spus Kelemen.

El a afirmat ca nu intelege care este problema in aceasta situatie, intr-o perioada cand “toata Europa se lupta pentru libertatea de exprimare si in Franta se aduna milioane de oameni”.

“Cum as putea sa influentez eu justitia sau sa aduc atingere independentei sistemului judiciar intr-un caz unde nu exista nicio cale de atac la aceasta sentinta definitiva? Este importanta aceasta nuanta, pentru ca ceea ce am comentat, am comentat dupa sentinta definitiva a ICCJ. CSM si Inspectia Judiciara vor analiza si vor da un verdict in acest caz. Nu este un delict sa iti spui punctul de vedere si mai ales un punct de vedere clar si nu cu intentia de a schimba ceva”, a subliniat liderul UDMR.

El a spus ca nu are posibilitatea, ca om politic, si nici instrumentele schimbarii unei decizii a instantei.

“Asta este viata, dar un punct de vedere, daca l-am exprimat, cred ca la fel de bine trebuie privit ca orice alta observatie legata de orice decizie sau chestiune din societate. Astept sa vedem ce va spune Inspectia Judiciara”, a conchis KELEMEN HUNOR.

CSM a decis sesizarea inspectorilor judiciari, dupa ce presedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din Romania (UDMR) a declarat ca fostul ministru ZSOLT NAGY “a fost nedreptatit si a fost sanctionat … Trebuie sa fie foarte clar, cazul lui nu este un caz de coruptie. Nu exista nicio dovada impotriva lui”.

Inspectia Judiciara urmeaza sa verifice daca si in ce masura a fost adusa atingere independentei si impartialitatii judecatorilor si procurorilor implicati in activitatea de solutionare a dosarului privatizarilor strategice, precum si daca a fost adusa atingere independentei sistemului judiciar in ansamblul sau, potrivit unui comunicat de presa al CSM.

Citeste si: KELEMEN HUNOR: NAGY ZSOLT a fost NEDREPTATIT

KELEMEN HUNOR a declarat, sambata, la Cluj-Napoca, la gala de aniversare a 25 de ani de la infiintarea UDMR, ca din stenogramele inregistrate cu ocazia convorbirilor purtate de alte persoane s-au tras concluzii cu privire la cazul lui ZSOLT NAGY si in baza acelor stenograme a fost condamnat fostul ministru.

“Mai exista cazul lui Nagy Zsolt, care a fost nedreptatit si condamnat la inchisoare. Libertatea inseamna altceva pentru Nagy Zsolt. Trebuie sa fie un lucru foarte clar, cazul lui nu este un caz de coruptie, nu exista nicio dovada impotriva sa, nu s-a privatizat nicio firma de stat pe vremea lui. Din stenogramele inregistrate cu ocazia convorbirilor purtate de alte persoane s-au tras concluzii cu privire la cazul lui si in baza acelor stenograme a fost condamnat Nagy Zsolt. El are nevoie de sprijnul nostru, de solidaritatea noastra. Cu siguranta nu va renunta la lupta pentru adevar, nici noi nu trebuie sa renuntam la lupta pentru adevar”, a spus Kelemen, potrivit Mediafax.

Fostii ministri CODRUT SERES si ZSOLT NAGY au fost incarcerati in 27 ianuarie, dupa ce au fost condamnati definitiv de instanta suprema la patru ani si opt luni, respectiv patru ani de inchisoare, in dosarul privatizarilor strategice, alaturi de alte persoane.

Citeste si: DOSARUL PRIVATIZARILOR STRATEGICE: CODRUT SERES si ZSOLT NAGY au ajuns la Penitenciarul Rahova

Procesul “privatizarilor strategice” a inceput in 20 aprilie 2007 doar cu trei acuzati de constituire a unui grup infractional organizat cu caracter transnational si spionaj, aderare si sprijinire a unui grup infractional organizat cu caracter transnational si tradare prin transmitere de secrete, Codrut Seres si Zsolt Nagy fiind trimisi in judecata, alaturi de alte patru persoane, in 30 martie 2009. Cei sase trimisi in judecata in martie 2009 sunt acuzati de activitati ilicite cu caracter penal derulate in legatura cu privatizarea SC Electrica Muntenia Sud, vanzarea unui pachet de opt la suta din actiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero SA Bucuresti si SC Avioane SA Craiova, aflate in portofoliul MEC-OPSPI, consultanta in vederea privatizarii SN Radiocomunicatii, adjudecarea licitatiei pentru asigurarea consultantei in vederea restructurarii si privatizarii CN Posta Romana din portofoliul MCTI, selectarea prin licitatie a consultantului international pentru listarea la bursa a pachetului de 46% din actiunile detinute de statul roman la SC Romtelecom SA din portofoliul MCTI.