CSM face apel la politicieni sa fie mai atenti cu declaratiile legate de JUSTITIE in campania electorala

Procurorul Gheorghe Muscalu, vicepresedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a declarat, joi, ca institutia face un apel la oamenii politici aflati in campanie electorala sa fie “chibzuiti” cu privire la temele privind justitia si sa nu atace magistratii “fara o baza reala”.

“Am decis in plen sa transmitem un mesaj foarte clar politicienilor si persoanelor publice sa fie rezervate total in ceea ce privesc temele pe justitie, in ceea ce priveste atacarea solutiilor sau discutarea solutiilor, atacarea judecatorilor si procurorilor fara o baza reala”, a spus Muscalu, joi, dupa sedinta de plen a CSM de joi.

In acelasi context, vicepresedintele Consiliului a subliniat ca membrii CSM au incercat, in ultima perioada, sa transmita un mesaj clar politicienilor aflati in campanie electorala. “In ultima perioada, am incercat sa transmitem un mesaj foarte clar in spatiul public, vizand actualul context al campaniei electorale si ceea ce a fost anterior, de pregatire a campaniei electorale, in sensul ca oamenii politici, persoanele publice care fac declaratii care ajung in spatiul public in diferite modalitati sa fie rezervati in a folosi justitia sau teme concrete din justitie in campania electorala”, a declarat Muscalu.

CITESTE SI: Abrogarea articolului 276 din Codul Penal privind presiunile la adresa justitiei, atacata la CCR 

Vicepresedintele CSM a mai spus ca astfel de discutii aparute in spatiul public pot afecta independenta procurorilor si a judecatorilor. “In ultimele zile, din diverse zone, in spatiul public au aparut comentarii, au aparut discutii, care puteau, intr-un fel sau altul, sa creeze suspiciunea ca independenta procurorilor si judecatorilor, impartialitatea acestora sau reputatia lor profesionala ar putea fi afectata”, a conchis procurorul Muscalu.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii face apel la responsabilitate si echilibru din partea intregii clase politice, a persoanelor publice si a vectorilor de opinie, de a se abtine de la declaratii si atacuri nefondate la adresa justitiei, de natura a-i afecta imaginea si a eroda increderea publicului, construita cu greu in timp, prin eforturile judecatorilor si procurorilor care isi indeplinesc atributiile prevazute de lege in mod profesionist.

Plenul Consiliului solicita, inclusiv institutiilor mass media, sa adopte o atitudine obiectiva si echidistanta, astfel incat sa nu induca impresia ca demersurile organelor judiciare pot fi influentate de factorul politic.

“Reamintim ca, potrivit dispozitiilor Constitutiei Romaniei, judecatorii sunt independenti si se supun numai legii, iar activitatea procurorilor se desfasoara cu respectarea principiilor legalitatii, impartialitatii si controlului ierarhic, magistratii nefiind subordonati nici puterii legislative, nici puterii executive”, se mai arata in comunicat.

Referitor la afirmatiile ce vizeaza derularea unor anchete penale si a modului de solutionare a unor dosare penale, CSM precizeaza ca Plenul a sesizat Inspectia Judiciara in vederea efectuarii de verificari, pentru a se stabili masura in care astfel de afirmatii lezeaza independenta justitiei, independenta judecatorilor si a procurorilor in exercitarea atributiilor de serviciu si principiul separatiei puterilor in stat.

CITESTE SI: Basescu: Judecatorul Dumbrava minte. A fost un abuz contra presedintelui – Declaratii integrale –

“Totodata, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii atrage atentia asupra riscului ca prin competitia politica interna marcata de derapaje de la principiul suprematiei legii sa fie subminate progresele din perspectiva indeplinirii conditionalitatilor Mecanismului de Cooperare si Verificare, cu grave consecinte in planul recunoasterii depline a Romaniei ca stat membru al Uniunii Europene”, conform sursei citate. Decizia CSM de a face un apel la adresa clasei politice vine dupa ce atat presedintele Traian Basescu, cat si premierul Victor Ponta si alti politicieni au facut afirmatii la adresa actului de justitie din Romania, la anchete in curs de desfasurare sau la masuri impuse de procurori.

In acest sens, CSM a decis joi sa sesizeze Inspectia Judiciara atat in cazul declaratiilor facute de Victor Ponta cu privire la ancheta referitoare la Lukoil, cat si in cazul afirmatiilor lui Traian Basescu privind dosarul Microsoft si ale lui Varujan Vosganian despre condamnarea lui Sorin Rosca Stanescu. Inspectia Judiciara urmeaza sa analizeze afirmatiile si sa prezinte concluziile intr-un singur raport privind apararea independentei justitiei, care va fi prezentat plenului CSM.

Sursa foto: jurnalul.ro