Cum ar putea fi anulate amenzile aplicate în baza ordonanțelor militare

Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, a explicat vineri, la Digi 24, cum pot fi anulate amezile uriașe date cetățenilor români în baza ordonanțelor militare.

“S-a exagerat, este specific românesc, s-a sărit calul. Sunt mult prea mari amenzile raportat la câștigul populației, nu cred că populația va putea să le plătească. De unde atâția bani, mai ales în perioada de criză! Pe o parte statul le dă bani oamenilor ca să poată supraviețui, prin șomaj tehnic, pe de alta, le dă amenzi de nu se pot încadra în niciun fel să le plătească.

Probabil că de data asta CCR va fi de acord cu Avocatul Poporului și atunci mă întreb cine va mai plăti aceste amenzi. Dacă obiecțiile privind amenzile vor fi declarate de CCR neconstituționale, toate amenzile care se aplică vor fi anulate, pentru că vor fi date în baza unei legi declarate neconstituționale. Pentru asta, cine primește amenzi va trebui să le conteste în justiție dacă crede că nu au fost corect aplicate”, a explicat Augustin Zegrean la postul de televiziune menționat.

Reamintim că, joi, Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională mai multe prevederi din OUG 1/1999, care reglementează instituirea stării de urgență, printre care și Articolul 28.

Ce prevede acesta: ”Art 28. (1) Nerespectarea prevederilor art. 9 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice”.

Avocatul Poporului argumentează că formularea art. 28 din OUG nr. 1/1999 este atât de generală, încât normele legale sunt lipsite total de previzibilitate și claritate, ceea ce determină imposibilitatea destinatarului legii, și anume, persoana care ar încălca prevederile art. 9 din OUG nr. 1/1999, de a-și stabili conduita de urmat, în lipsa unei descrieri riguroase a unei fapte contravenționale.

Sursa foto: realitatea