Cum pot detecta extratereştrii viaţa de pe Terra?

Planeta noastră transmite o sumedenie de mesaje că ar fi locuită de vieţuitoare, de la compuşii din atmosfera la, desigur, sateliţii din spaţiu. Pentru o civilizaţie extraterestră mai evoluată, putem fi foarte uşor de depistat.

Depistate de noi sunt 4.000 de exoplanete, dintre care unele au potenţialul de a susţine viaţa. Astfel, cel puţin statistic, există o posibilitate să fim deja sub observaţia unor extratereştri.

Dacă plecăm de la premiza că aceştia vor folosi aceleaşi metode ca noi, deci, sunt asemănători cu noi, extratereştrii vor putea observa indicatorii chimici ai atmosferei şi cantitatea însemnată de apă lichidă pe suprafaţa planetei noastre. Este aşadar posibil ca undeva în universul nostru, nu foarte departe şi în acest moment, să existe o întreagă civilizaţie entuziasmată că a găsit o planetă care are mari şanse să susţină viaţa.

Astfel, păstrând aceeaşi premiză, o civilizaţie extraterestră ar urma aceeaşi paşi de descoperire a unei planete habitabile ca noi. Cu ajutorul telescopului spaţial (exemplu) Hubble, se pot descoperi planete, dintre care unele au parametrii fizici asemănători cu lumeade origine, de la dimensiuni, tipul de stea şi distanţa de aceasta. La o inspecţie mai detaliată (aici ţine şi de distanţă – cu cât distanţa e mai mare, cu atât studiile vor fi mai imprecise), se pot scoate la iveală parametrii chimici şi compoziţia planetei. În principal, se caută elemente chimice precum hidrogenul, azotul, oxigenul şi carbonul – pietrele de temelie pentru viaţă. Aceste lucruri se încearcă cu sistemul TRAPPIST-1, unde există şapte planete de dimensiuni similare cu cea a Terrei.

Citește și: EFECTELE PE CARE LE SIMȚIM LA 70.000 DE ANI DISTANȚĂ DUPĂ CE O STEA A ATINS SISTEMUL SOLAR

Conform unui studiu din 2017, astronomii Svetlana Berdyugina şi Jeff Kuhn au schematizat modul în care cercetătorii pot carta suprafaţa planetelor aflate la ani lumină. Pentru o astfel de cartografiere detaliată ar fi nevoie de un telescop cu un diametru de cel puţin 40 de metri. Cu ajutorul unui telescop pilot care să demonstreze conceptul, numit ExoLife Finder (ELF), Berdyugina şi Kuhn au simulat modul în care extratereştrii ar putea folosi telescopele pentru a vedea Pământul. La o distanţă de câteva zeci de trilioane de kilometri, o civilizaţie extraterestră nu ar vedea doar continentele Terrei, ci şi semne de viaţă inteligentă, scrie National Geographic.

„Telescopul ELF are sensibilitatea de a vedea bazinul Los Angeles”, precizează Kuhn. „Nu vedem luminile, dar putem percepe căldura”. De asemenea, ar trebui să ne potrivim în timp cu o civilizaţie extraterestră. Conform unui alt studiu din 2018 din Science Advances, o echipă de cercetători de la Universitatea Washington a simulat modul în care atmosfera Terrei s-a schimbat odată cu trecerea timpului. Chiar şi acum trei miliarde de ani, extratereştrii puteau vedea semnele existenţei vieţii.

Sursa traducere: descopera.ro