Cum se aleg actorii din seria James Bond, inclusiv protagonistul care-l joacă pe agentul 007

Debbie Williams, directorul de casting al francizei James Bond, lucrează la aceste producții din 1995 și a dezvăluit pentru metro.co.uk cum se aleg actorii din celebra serie de filme, inclusiv actorul principal care îl interpretează pe agentul 007.

“Încep prin a citi scenariul de câteva ori pentru a-i vedea dedesubturile și ceea ce se cere. Pătrund apoi în cele mai mici cotloane ale minții mele să observ ce mă inspiră și să mă gândesc la persoana potrivită. Dacă nu am soluții imediate și evidente, merg și caut oameni. Aceasta a fost cea mai mare bucurie pentru mine când vine vorba de filmele Bond: am avut libertatea de a merge oriunde vreau. Dacă filmăm în Germania, voi căuta acolo, iar dacă cred că e o idee bună să merg la Paris pentru a căuta rolurile principale feminine, atunci mă duc în Paris. Întâlnim foarte mulți oameni, dar alegerea finală se dă între două-trei persoane pentru un rol”, a explicat Debbie Williams.

“Audiițile se desfășoară în cea mai mare discreție. Castingurile sunt diferite de orice alte filme pentru care am lucrat, în sensul că niciodată nu le dăm actorilor să citească la teste scenariul care va fi folosit cu adevărat pe platouri. Folosim scenarii vechi și le dăm să interpreteze scene similare.”

Referitor la Daniel Craig și momentul în care acesta l-a înlocuit pe Pierce Brosnan, Debbie Williams a povestit că producătoarea Barbara Broccoli îl avea deja în minte pe cel care a ajuns să fie protagonistul ultimelor cinci filme din serie.

Aceasta însă nu a divulgat nimic despre cine va prelua rolul de la Daniel Craig, dar a spus că actorul respectiv trebuie să fie foarte carismatic și pregătit să i se schimbe viața pentru totdeauna. “Nu toată lumea vrea acest gen de celebritate. Cred că trebuie să fii dotat cu un anumit tip de modestie și să îți dai seama pe cine înlocuiești”, a mai adăugat Debbie Williams. În ultimele luni s-au vehiculat mai multe nume, preferații find britanicii Tom Hardy și Idris Elba.

Sursa foto: BBC