Cum se prepară friptura haiducească de porc. O rețetă excelentă pentru masa de duminică

Cum se prepară friptura haiducească de porc! Nu rata această rețetă delicioasă de friptură haiducească de porc, care merge la fel de bine și pentru carnea de miel, pentru cine o preferă.

Ingrediente pentru friptura haiducească de porc:

– 1,5 kg de piept de porc, o bucată întreagă, de preferat

– 1 kg de cartofi

– condimente: sare, piper, boia, chimen

Mod de preparare friptură haiducească de porc:

Se pregătește în primul rând carnea, care trebuie să stea la macerat. O bucată de piept de porc este excelentă, poate fi o bucată potrivită, să nu fie nici prea slabă, nici prea grasă, pentru un gust irezistibil. O bucată potrivită de carne va fi extrem de fragedă și de bună, mai ales dacă stă mai mult la cuptor. Această friptură haiducească trebuie să stea cam 2 ore, dar nu este problemă, asta o face atât de fragedă și de bună. Friptura haiducească trebuie să fie fragedă, rumenită și făcută bine, căci este vorba de carne de porc.

După ce se spală bine bucata de carne, se șterge cu șervețele de bucătărie și se pune într-o tavă încăpătoare, unde să poată intra și cartofii. După ce se spală, carnea se freacă bine cu sare grunjoasă, se piperează cu piper proaspăt măcinat, se pune chimen și boia dulce pudră. După aceea, ca să iasă cât mai bună, se pune friptura la rece în frigider ca să se macereze și să se întrepătrundă aromele bine. Se acoperă tava cu folie de aluminiu înainte de a se lăsa la rece. Dacă nu este timp de macerat, nu este problemă, friptura va ieși la fel de bună.

Se încinge cuptorul, apoi se pun 2 căni de apă peste carnea macerată. Se acoperă cu folie de aluminiu și se bagă la cuptor pentru o oră. În acest timp, se pregătesc cartofii. Se curăță, se spală și se taie pe jumătate, apoi se sărează. După o oră, se scoate friptura și se așază frumos cartofii. Se mai pune o cană de apă, se trage folia de aluminiu și se mai lasă o jumătate de oră la cuptor.

După aceea, se scoate tava, se ung friptura și cartofii cu sosul lăsat și se mai lasă jumătate de oră, fără folie, să se rumenească. La final se scoate friptura rumenă și fragedă, care se servește cu o salată verde sau salată de ardei copți cu mujdei. Sau pur și simplu cu mujdei simplu.

Sursa rețetă și foto: clickpoftăbună