Cum se prepară șnițelul sârbesc cu kajmak / Karađorđeva Steak! O rețetă delicioasă

Cum se prepară șnițelul sârbesc cu kajmak. Iată o rețetă foarte populară în Serbia, este șnițelul lor local și se găsește în meniurile tuturor restaurantelor. Rețeta a fost pregătită par hazard în 1956 de celebrul bucătar șerb Milovan Stojanović.

La baza militară trebuia să pregătească un pui Kiev unui celebru demnitar venit din URSS. Cum n-avea pui l-a făcut cu vițel și apoi l-a decorat cu sos, felii de roșii și o felie de lămâie. Rezultatul semăna cu un ordin militar , steaua de Karađorđe și l-a numit astfel.

Cu timpul a devenit foarte popular. Este făcut de obicei din carne de porc, pui sau viță, vă trebuie apoi kaymak – o cremă de brânză. De obicei este servit cu kajmac sau sos tartar, cartofi prăjiți și păstăi verzi.

Ingrediente necesare pentru șnițelul sârbesc cu kajmak:
2 cotlete/fileuri de porc
2 linguri bune de kajmak
făina
2 ouă
pesmet
sare, piper
ulei
Pentru kajmak:
100 g de unt moale
100 g de brânza feta (sau cas sărat, uscat)
100 g de smântână + 2 linguri de zeamă de lămâie.

Mod de preparare șnițelul sârbesc cu kajmak:

Pregătiți carnea, bateți bine cotletele, îndepărtați osul eventual și grăsimea de pe margini. Trebuie să fie subțiri, puneți sare și piper. Etalați deasupra kajmac-ul, dați un tur de piper și rulați-le. Veți obține 2 cilindri. Pesărați sare și piper.

Bateți ouăle cu un pic de sare. Puneți într-o farfurie/tavă plată făină și în altă pesmet. Dați carnea prin făină, prin ou, prin pesmet, apoi din nou prin ou și prin pesmet. Puneți rulourile la prăjit în uleiul încins, timp de 20 de minute la foc moderat, întoarceți-le și colorați-le uniform. Scoateți-le pe un prosop de hârtie absorbant. Amestecați smântână cu zeamă de lămâie.

Într-un bol cu o furculiță sau cu mixer-ul frecați untul. Adăugați brânza feta mărunțită, smântână și frecați până obțineți o cremă omogenă. Nu este nevoie să puneți sare, brânza feta este deja sărată. Puteți adăuga un pic de smântână dacă îl vreți mai cremos și gata și kajmak-ul.
Șnițelele le puteți servi cu kajmak, sos tartar, cartofi fierți sau prăjiți, zacuscă, legume.

Sursa rețetă și foto: bucătăraș.ro