Cum se prepară supa de măcriș cu carne afumată. Un deliciu ardelenesc

Cum se prepară delicioasa supă de măcriș cu carne afumată. Amestecul straniu de gusturi, ingredientul rarisim (azi), mai ales în asemenea cantitate, toate ar putea să-i marcheze unicitatea. Deși afumătura te-ntoarce cu gândul la vântul iernii, măcrișul, fraged, e semn de vară încă nemântuită!

Ingrediente necesare pentru supa de măcriș cu carne afumată: 

Ai trebuință, deci, de o jumătate de kilogram de ciolan de porc afumat (nu prea gras), o jumătate de kilogram de măcriș, 3-4 linguri de orez (spălat și scurs bine), 2-3 linguri de smântână dulce, sare (după gust).

Mod de preparare supa de măcriș cu carne afumată:

Ciolanul se spală (se răzuie părul, dacă e cazul, dar gospodinele din Ardeal nu l-ar fi pus la afumat „nebărbierit”), se taie în bucăți (cât mai aproape de os) și se pune la fiert în doi litri de apă rece. Când carnea este aproape fiartă, se desprinde de pe os (care se va scoate din oală, cu tot cu zgârciurile lui de la capăt) și se adaugă măcrișul, spălat și tăiat (nu prea mărunt) și orezul.

Se mai lasă să fiarbă un sfert de ceas. Dacă e nevoie, se potrivește de sare. Smântâna se încălzește separat, apoi se toarnă peste supă. (Și mai plăcută la gust este dacă se adaugă direct în castroanele de supă, când se aduce la masă).

Sursa rețetă și foto: Antenasatelor.ro