CUM VA FI VREMEA de RUSALII: PROGNOZA METEO PENTRU WEEK-END. UPDATE

Week-end-ul prelungit de RUSALII incepe cu prima zi de canicula din acest an. Meteorologii au emis si o avertizare de canicula, valabila de vineri, ora 12:00, pana sambata, ora 23:00. Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), temperaturile maxime vor atinge chiar si 38 de grade Celsius la umbra.

UPDATE: Weekendul prelungit aduce vreme capricioasa in mare parte a tarii. Vestea buna e pentru cei care merg pe litoral si vor fi feriti de furia naturii. Meteorologii au emis doua avertizari de tip cod galben de instabilitate atmosferica accentuata. Astfel, de vineri, ora 16:00, pana sambata, ora 9:00, ploile vor pune stapanire pe Banat, Crisana, Maramures, vestul si nordul Transilvaniei, precum si pe nordul Moldovei.

Potrivit ANM, in aceste zone vor fi frecvente descarcari electrice, intensificari de vant cu aspect de vijelie, va cadea grindina, iar cantitatile de apa vor depasi pe alocuri 30 l/mp. Meteorologii au mai transmis ca precipitatiile pot antrena spre sol particulele de praf saharian, dar in concentratii reduse.

In schimb, locuitorii din celelalte regiuni vor avea parte de canicula, avand in vedere ca mercurul din termometre va urca pana la 38 de grade la umbra. Mai mult, in noaptea de vineri spre sambata, temperaturile minime vor fi, in general, peste 20 de grade, caracterizand o noapte tropicala.

Ulterior, de sambata dimineata, ploile se muta in sud-vestul, centrul si nord-estul tarii, precum si in zona montana. Astfel, un alt cod galben e valabil in intervalul sambata, ora 9:00, pana duminica, ora 9:00. In regiunile amintite se vor inregistra averse torentiale, frecvente descarcari electrice, intensificari de vant cu aspect de vijelie si va cadea grindina. Cantitatile de apa vor depasi local 15-20 l/mp si izolat 30-40 l/mp.

STIRE INITIALA

In acelasi timp, meteorlogii au emis si o avertizare de furtuni, valabila tot in aceeasi perioada. Instabilitatea atmosferica se va accentua treptat in Crisana, Maramures, Transilvania, Banat si nordul Moldovei si pe arii restranse in restul teritoriului.

Vor fi averse, frecvente descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului, trecator cu aspect de vijelie. Izolat ploile vor avea caracter torential, va cadea grindina, iar cantitatile de apa vor depasi 15…20 l/mp.

Se vor inregistra 28 de grade la Constanta, 32 la Suceava, 33 la Iasi, Galati, Craiova si Brasov si 35 de grade la Timisoara, Cluj Napoca si Baia Mare. Si in Bucuresti va fi foarte cald vineri. Dupa amiaza se anunta 35 de grade Celsius.

Sambata ne asteapta o noua zi caniculara. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, la nivelul intregii tari, intre 23 de grade in nord-vest si 38 de grade, izolat, in Lunca Dunarii.

Sursa foto: realitatea