Cupa Confederatiilor / Italia si Brazilia au oferit un show de zile mari

Grupa A de la Cupa Confederatiilor si-a stabilit echipele calificate in semifinale inca de acum trei zile, insa acest lucru nu le-a impiedicat pe cele patru componente ale sale sa ofere doua dispute interesante spectatorilor din Tara Cafelei.

Italia si Brazilia s-au intalnit intr-un deby al orgoliilor, deoarece ambele erau calificate in penultimul act al Cupei Confederatiilor, singura necunoscuta fiind pozitia in clasament, un aspect important tinand cont ca atat italienii, cat si brazilienii vroiau sa evite Spania in semifinale.

Prima repriza a super-derby-ului a fost una destul de linistita, in care am vazut mai multe cartonase galbene decat goluri, singura reusita a primelor 45 de minute fiind cea a lui Dante din prelungiri, fundasul lui Bayern Munchen marcand, insa, dintr-o evidenta pozitie de ofsaid in poarta veteranului Buffon.

La reluare lucrurile s-au schimbat, Brazilia reusind sa mai inscrie de trei ori (Neymar 55. Fred 66 si 89) si Italia a punctat si ea in doua randuri (Giaccherini 51 si Chiellini 71). Cel mai frumos gol a fost cel marcat de Neymar din lovitura libera, noul star al Barcelonei, ajungand la cota 3 in trei partide la Cupa Confederatiilor. Italienii au mai avut o bara si un penalty neacordat, insa atunci cand FIFA trimite o brigada din Uzbekistan la un astfel de meci, trebuie sa isi asume toate riscurile.

In celalalt joc al grupei A s-au intalnit Mexic si Japonia, urmasii aztecilor impunadu-se la limita, cu 2-1, gratie dublei marcate de Chicharito Hernandez 54 si 66, onoarea samurailor din Tara Soarelui Rasare fiind salvata de Okazaki cu patru minute inaintea finalului.

In aceasta seara, de la ora 22.00 (ora Romaniei) vor avea loc ultimele doua meciuri din Grupa B, Spania – Nigeria si Uruguay – Tahiti. Semifinalele se vor disputa pe 26 si 27 iunie, Spania si Italia urmand sa reediteze finala Europenelor din 2012, iar Brazilia va intalni dupa toate calculele Uruguayul. Finala va fi programata, duminica, 30 iunie.

Sursa foto: rtv.net