CUPA DAVIS: ROMANIA – SLOVENIA 1-0 / MARIUS COPIL l-a invins pe BLAZ ROLA

CUPA DAVIS 2106 / ROMANIA – SLOVENIA. MARIUS COPIL l-a invins categoric pe slovenul BLAZ ROLA, in primul meci al intalnirii de CUPA DAVIS care conteaza pentru Grupa 1 a zonei Europa/Africa. In ceva mai mult de doua ore si un sfert, romanul a castigat cu 3-0 intalnirea de la Arad cu adversarul sau, scor 7-5, 6-3, 7-6 (5).

MARIUS COPIL a castigat in mai putin de 50 de minute primul set, de mare lupta, cu destule break-uri, iar setul al doilea a fost dominat clar de jucatorul nostru, care l-a adjudecat in mai putin de o jumatate de ora. In setul al treilea, MARIUS COPIL a fost condus in mai multe randuri, reusind sa egaleze la 5 si apoi la 6. Tie-break-ul a fost de asemenea umar la umar, pana la 5-5, insa MARIUS COPIL a fost mai stapan pe sine si a castigat setul al treilea, aducand astfel primul punct Romaniei.

“Ma bucur ca am reusit sa aduc primul punct pentru Romania. (…) Ar fi minunat sa facem 2-0 dupa prima zi, pentru ca baietii de la dublu sa joace fara presiune”, a spus MARIUS COPIL imediat dupa joc,  informeaza Prosport. Dupa jocul entuziasmant al numarului 202 ATP urmeaza meciul lui Adrian Ungur, locul 193 mondial, contra lui Grega Zemlja, locul 181.

Sambata va avea loc partida de dublu, iar duminica vor avea loc partidele Adrian Ungur – Blaz Rola si Marius Copil – Grega Zemlja.

Echipa invingatoare a acestei intalniri va avea o misiune aproape imposibila in runda urmatoare, urmand a evolua impotriva Spaniei, invingatoare in 2011 si finalista in 2012. Castigatoarea acelei intalniri va juca in Play-off-ul mondial, din luna septembrie, ce va stabili ultimele 8 echipe din cele 16 calificate pentru Grupa Mondiala a Cupei Davis din 2017, unde Romania n-a mai ajuns din 2011, cand a fost eliminata de finalista din acel an, Argentina.

Sursa foto: sport