Curs valutar 3 iunie 2019. Leul începe săptămâna în forță

Banca Națională a României (BNR) a cotat, luni, un euro la 4,7450 de lei/unitate, mai puțin cu 0,08% față de ultima zi a săptămânii trecute. Dolarul american a scăzut și a ajuns la 4,2472 de lei/unitate, cu 0,28% mai puțin față de vineri.

Francul elvețian este în creștere și a ajuns la 4,2512 de lei/unitate, față de vineri când era cotat la 4,2412 de lei. Lira sterlină a crescut și a ajuns la 5,3695 de lei, față de 5,3582, cât a fost cotată vineri, când a atins cel mai mic nivel din ianuarie. Și prețul gramului de aur este în creștere. BNR a anunțat că acesta costă luni 179,4637 de lei, față de 177,7471 de lei cât a fost vineri.

Sursa foto: ziarul financiar