CURS VALUTAR: LEUL ARE UN INCEPUT DE SAPTAMANA BUN

Leul s-a apreciat, luni, in raport cu principalele valute, cursul anuntat de BNR pentru un euro depasind cu putin 4,5 lei. Astfel, potrivit bancii centrale, leul s-a apreciat cu 0,22% in raport cu euro, moneda unica fiind cotata la 4,5027 lei/euro.

O scadere similara (-0,21%) a inregistrat si moneda americana, cursul BNR pentru dolar ajungand la 4,2303 lei. Leul s-a apreciat si fata de franc, moneda elvetiana fiind cotata luni la 4,1705 lei, comparativ cu 4,1887 lei, in sedinta de vineri. Evolutiile din Romania se incadreaza in cele internationale, cand, dupa o scadere semnificativa de dimineata, imediat dupa respingerea reformei constitutionale in Italia, euro a recuperat pierderea pe parcursul zilei.

“Pentru ca rezultatul votului era, in mare parte, asteptat, nu exista o dorinta de a impinge tendinta prea departe. De acum incolo, piata valutara va urmari semnalele care vin de pe pietele de obligatiuni, reactia pietelor de actiuni si va astepta opiniile agentiilor de rating”, a apreciat Kit Juckes, analist la Societe Generale.

Mai multe surse din interiorul Bancii Centrale Europene au declarat zilele trecute pentru Reuters ca BCE este gata sa isi majoreze achizitiile de obligatiuni guvernamentale italiene daca rezultatele referendumului vor duce la o vanzare masiva insa luni traderii au spus ca nu exista dovezi privind intrarea BCE pe piata pana la aceasta ora.

Unii analisti sunt de parere ca moneda euro a primit un oarecare sprijin de pe urma rezultatelor alegerilor prezidentiale din Austria, castigate de candidatul independent Alexander Van der Bellen, care l-a invins duminica pe contracandidatul sau Norbert Hofer, sustinut de extrema dreapta.

Sursa foto: bnr