Curs valutar: Leul a început în forță săptămâna

Banca Națională a României (BNR) a cotat, luni, un euro la 4,6550 de lei/unitate, față de ședința de vineri când valora 4,6589 lei. Dolarul american a scăzut, de asemenea, fiind cotat de BNR la 3,9774 de lei/unitate, spre deosebire de ultima ședință a săptămânii trecute când depășea 4 lei – 4,0064 lei.

Și francul elvețian a scăzut, luni, rămânând sub pragul de 4 lei. Acesta a fost cotat luni la 3,9781 de lei, față de vineri când costa 3,9900 de lei. Spre deosebire de celelalte monede, lira sterlina s-a apreciat și este cotată luni la 5,2757 lei. Vineri, aceasta costa 5,2601 lei. Prețul gramului de aur a scăzut puțin. BNR a anunțat că acesta costa 159,1016 de lei, față de 159,9299 de lei cât a fost vineri.

Sursă foto: bnr