Curs valutar: Leul s-a apreciat uşor faţă de moneda euro

Leul s-a apreciat uşor faţă de moneda euro, cu 0,04 bani (0,01%), cursul de schimb coborând joi la 4,6586 lei/euro, faţă de 4,6590 lei/euro marţi, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României.

În schimb, leul a pierdut 1,22 bani (0,30%) în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,0972 lei, faţă de 4,0854 lei/dolar, cât a fost pe data de 14 august.

Francul elveţian s-a apreciat cu 0,35 de bani (0,08%), până la 4,1247 lei/franc, faţă de 4,1212 lei/franc, cât a fost stabilit în şedinţa anterioară. Gramul de aur s-a ieftinit până la 155,3364 lei, respectiv cu 1,16 lei (0,74%) faţă de cotaţia anterioară, de 156,9480 lei.

Sursa foto: BNR