Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a respins, joi, ca neintemeiata cererea de anulare a raportului ANI potrivit caruia Bunea Stancu a incalcat regimul juridic al conflictului de interese. Judecatorii au votat in unanimitate respingerea exceptiei de neconstitutionalitate pentru baronul de Braila, decizia urmand a se cumula cel mai probabil si cu decizia Tribunalului Bucuresti, care a respins sesizarea facuta de Bunea Stancu impotriva ANI.
Reamintim ca Agentia Nationala de Integritate (ANI) l-a declarat incompatibil si corupt pe BUNEA STANCU pentru ca ar fi folosit din banii publici suma de 600 mii euro pentru propriile firme de constructii.
Gheorghe Bunea Stancu a fost acuzat ca si-a subcontractat contracte, prejudiciul atingand o valoare pe 1,5 milioane de euro.
Citeste si: BASESCU pregateste un buletin al CORUPTIEI guvernamentale
Seful Consiliului Judetean Braila a incalcat regimul juridic privind conflictul de interese si a savarsit “infractiuni asimilate infractiunilor de coruptie”, sustine intr-un comunicat Agentia Nationala de Integritate.
In calitate de presedinte al Consiliului Judetean Braila, Bunea Stancu a intocmit si adoptat atat expunerile de motive, cat si hotararile Consiliului Judeten Braila, si a semnat contractele de asociere intre Consiliul Judetean Braila cu SC Clubul de Fotbal Braila SA, respectiv cu Asociatia Sportiva Handbal Club “Dunarea” Braila, in baza carora a fost incasata suma totala de 7.512.207 lei, informeaza Agentia Nationala pentru Integritate (ANI) printr-un comunicat de presa.
ANI mai sustine ca exista indicii temeinice referitoare la savarsirea de catre Gheorghe Bunea Stancu a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie si a infractiunii de conflict de interese, ca urmare a intocmirii, adoptarii si semnarii expunerilor de motive, a hotararilor Consiliului Judeten Braila si a contractelor de asociere cu cele doua cluburi sportive, in baza carora Consiliul Judetean Braila a suferit un potential prejudiciu in suma totala de 7.512.207 lei, respectiv preluarea in folosinta gratuita, pe o perioada de cinci ani, de catre Asociatia Handbal Club “Dunarea” Braila a unui autoturism proprietate privata a CJ Braila.
Agentia Nationala pentru Integritate a sesizat organele judiciare in legatura cu presupusele fapte ale lui Gheorghe Bunea Stancu si a demarat procedurile pentru anularea contractelor.