Cutremur în România! Seismul de 5,8 grade s-a resimțit puternic în București! Comunicatul ISU

Un cutremur cu magnitudinea de minimum 5,8 grade pe scara Richter s-a produs, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, în jurul orei 03.38, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Seismul s-a resimțit în Capitală.

Update: Inspectoratul pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj pentru bucureșteni, după cutremurul de 5,7, care a avut loc în această dimineață, la ora 3.38. ISU avertizează asupra eventualelor replici.

”Atenție. În urmă cu puțin timp s-a produs un cutremur. Păstrați-vă calmul, pot urma replici ale cutremurului. În acest moment efectuăm recunoașteri în teren pentru a identifica posibile pagube. Nu sunt inregistrate apeluri prin numarul unic pentru apeluri de urgenta 112.

Știre inițială

Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pamantului (INCDFP) transmite: In ziua de 28/10/2018 la ora 03:38:06 (ora Romaniei) s-a produs in Zona seismica Vrancea, judetul Covasna un cutremur cu magnitudinea 5.7 pe scara Richter, la adancimea de 150km. Intensitatea cutremurului în zona epicentrală a fost de VI grade Mercalli.

Cutremurul s-a produs in apropierea urmatoarelor orase: Nehoiu(21km), Covasna(35km), Întorsura Buzăului(41km), Târgu Secuiesc(49km), Vălenii de Munte(58km).

Vom reveni cu amănunte.