CUTREMURE SUCCESIVE, INREGISTRATE IN JUDETUL BUZAU

Doua cutremure au avut loc, sambata dimineata, in judetul Buzau, la interval mai mic de jumatate de ora. Conform Institutului National pentru Fizica Pamantului, primul seism, cu magnitudine 3, a avut loc la ora 5:18, la o adancime de 129,8 kilometri.

Cel de-al doilea, de magnitudine 2,9, s-a produs la ora 5:44, la o adancime de 133,5 kilometri. Pe 8 februarie, in Vrancea s-a produs un cutremur cu magnitudinea 5, fiind resimtit si in Bucuresti.

Anul trecut doua cutremure de peste 5 grade au avut loc tot in zona Vrancea si s-au simtit si la Bucuresti. Ambele s-au produs dupa miezul noptii. Cele mai puternice cutremure produse in Romania dupa Revolutie sunt cele inregistrate pe 30 si respectiv 31 mai 1990, cu magnitudini de 6,9 si respectiv 6,4 pe scara Richter.

Sursa foto: realitatea