Cutremurul din Vrancea nu are nicio legatura cu miscarea seismica din Galati, sustine INFP

Seismologii au anuntat, luni, dupa o sedinta a factorilor de specialitate, ca nu exista vreo legatura intre cutremurul produs duminica in zona Vrancea, de 5,5 grade pe Richter, si activitatea seismica din zona Galati.

“In ceea ce priveste activitatea seismica din zona Galati este in continuare in desfasurare, nu putem preciza cat va dura si nici ce cutremure se pot produce in zona. Ne asteptam sa inceteze fenomenul. Posibila influenta din partea exploatorilor de petrol din zona, forajele sunt intre 700 – 800 m adancime, mica fata de adancimea cutremurelor (5 – 10 km adancime). Exploatarile dureaza de 40 de ani, din 1959, nu au fost fenomene pana acum. Nu exista o influenta a acestor exploatari petroliere privind activitatea seismica. Corelatia cu seismul din Vrancea si activitatii din zona Galati, avand in vedere diferentele tectonice, nu putem spune ca avem elemente care sa ne conduca la o corelatie”, a declarat Mircea Radulian, directorul stiintific al Institutului National pentru Fizica Pamantului (INFP).

Radulian a mai spus ca desi zona Vrancea prezinta un risc ridicat de producere a unui cutremur de mare intensitate, totusi nu trebuie sa ne asteptam la un seism mare in urmatoarea perioada. 

“In urmatoarele zile vom trimite oameni la Galati care vor avea instrumente noi de masura, se vor face evaluari ale starii cladirilor, 16 case au probleme mai mari si sa putem sa judecam zilele urmatoare sa luam cele mai bune decizii privind ce ar trebui sa fie facut pentru evitarea oricaror posibile pagube sau probleme. Riscul producerii unui cutremur in Galati este mic. Pentru Vrancea este mai mare, este o zona cu risc seismic ridicat. Nu trebuie sa ne gandim ca ne asteptam la un cutremur mare in zona Vrancea”, a precizat Mircea Radulian.

Intalnirea de astazi a fost organizata ca urmare a fenomenelor seismice produse in ultima perioada. Intalnirea a avut caracter preliminar pentru a analiza datele obtinute pana acum.La intalnire au participat reprezentanti ai Ministerului Educatiei, ai Institutului National de Cercetare pentru Fizica Pamantului, Institutului Geologic, precum si reprezentanti ai OMV Petrom, care au prezentat date privind exploatarile petroliere care se fac in zona.