DAN CAPRA si alti doi actionari de la Petrolul Ploiesti au fost ARESTATI PREVENTIV

Dan Capra si alti doi actionari de la Petrolul Ploiesti au fost arestati preventiv, alaturi de alte patru persoane, intr-un dosar de evaziune fiscala cu un prejudiciu de 15,4 milioane de euro, potrivit unei decizii luate miercuri seara de Tribunalul Prahova.

Potrivit sefului DIICOT Ploiesti, Ionut Botnaru, Tribunalul Prahova a admis propunerea procurorilor si a dispus emiterea de mandate de arestare preventiva pe numele tuturor celor sapte persoane retinute, marti seara, in urma audierilor.

Astfel, intre cei sapte se afla trei administratori ai clubului de fotbal Petrolul Ploiesti, respectiv fratii Daniel si Nicolae Capra si Marius Bucuroiu, dar si administratori ai unor societati acuzati ca ar fi implicati in activitatea infractionala.

CITESTE SI: Directorul FC Petrolul Marius Bucuroiu, fratii Daniel si Nicolae Capra si alte patru persoane, retinuti de procurori 

Decizia Tribunalului Prahova nu este definitiva.

Procurorii DIICOT Ploiesti au efectuat, marti, 25 de perchezitii domiciliare pe raza judetelor Constanta, Prahova, Buzau, Salaj, Giurgiu, Braila si a municipiului Bucuresti, in cadrul unei actiuni vizand destructurarea unei grupari infractionale organizate formata din 19 persoane specializata in infractiuni de evaziune fiscala si spalare de bani, prejudiciul creat fiind de 15,4 milioane de euro.

Perchezitiile au vizat inclusiv clubul FC Petrolul Ploiesti si locuintele actionarilor, anchetatorii ridicand, printre altele, mai multe documente.

Ancheta a fost declansata ca urmare a unei sesizari primite de la Directia Generala Antifrauda care, potrivit lui Botnaru, a efectuat o serie de controale la clubul ploiestean.

In cauza exista suspiciunea ca administratori ai Petrolului Ploiesti au initiat in anul 2012 o grupare infractionala organizata la care au aderat si celelalte persoane, in vederea crearii unor lanturi infractionale care sa le favorizeze firmele, respectiv in scopul preluarii si finantarii clubului de fotbal. Astfel, potrivit procurorilor, au fost efectuate operatiuni nereale prin emiterea de documente si facturi fictive, in scopul deducerii TVA si diminuarii bazei de impozitare (impozit pe profit).

CITESTE SI: VIDEO PERCHEZITII DIICOT la clubul PETROLUL PLOIESTI: Prejudiciu 15 milioane de euro! UPDATE 

Procurorii mai sustin ca, in scopul crearii unor relatii comerciale inexistente intre firmele implicate in activitatea infractionala cu clubul sportiv, au fost facturate diferite servicii si livrari de marfuri, sumele astfel obtinute fiind insusite de catre membrii gruparii, in scopul preluarii si finantarii clubului, prin creditari succesive. La sediul DIICOT Ploiesti au fost audiate zeci de persoane.

Consiliul Local Ploiesti a aprobat, in luna februarie a anului 2012, o hotarare prin care Daniel Capra, Alexandru Daniel Capra si SC JIF SRL au preluat actiunile SC FC Petrolul SA, detinute pana la acel moment de Liviu Luca, Florin Bercea, Eduard Alexandru si Federatia Sindicatelor Libere si Independente (FSLI) Petrom. 

Sursa foto: jurnalul.ro