Dan Pascariu da in judecata Tarom!

Dan Pascariu, fostul presedinte al Consiliului de Administratie al Tarom, va da compania in judecata, pe motiv ca decizia de revocare din functie este incorecta.

“Trebuie sa ma consult cu avocatii. Daca este schimbat Consiliul de Administratie pentru a mentine in functie directorul general s-a rasturnat ordinea fireasca a lucrurilor si nu mai vorbim de guvernanta corporativa”, a spus Pascariu, conform ziare.com.

Ministerul Transporturilor a revocat intreg Consiliul de Administratie al Tarom, in contextul conflictului dintre membrii acestei structuri de conducere si CEO-ul companiei, Christian Edouard Heinzmann.

Noul Consiliu de Administratie numit de AGA este alcatuit din Dante Stein – consilier al primului ministru, Manuel Donescu -secretar de stat in Ministerul Trasporturilor, Florin Luca – consultant strategie bancara, Bogdan Speteanu – director general BCR Leasing si Razvan Filipescu – presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism.