Dan Petrescu dat afară de la Kayserispor! Cât a rezistat Bursucul la turci

Dan Petrescu a fost dat afară, marți seară, de la Kayserispor. Antrenorul român în vârstă de 53 de ani a rezistat doar opt meciuri pe banca tehnică a grupării din Turcia.

Dan Petrescu a fost demis de la Kayserispor din cauza rezultatelor foarte slabe,  eșecul cu Sivas (0-2) fiind picătura care a umplut paharul pentru șefii lui Bursucului.

Informația a fost confirmată de oficialii clubului aflat pe locul 16 în Turcia: „Mulțumim, Dan Petrescu! Din motivele familiale ale directorului nostru tehnic, Dan Petrescu, ne despărțim printr-o înțelegere reciprocă. Dorim să îi mulțumim lui și echipei sale și să îi urăm succes în experiențele sale viitoare”.

În cele 45 de zile petrecute pe banca tehnică a celor de la Kayserispor, Dan Petrescu a bifat 2 victorii, 3 egaluri și 3 înfrângeri și golaveraj 6-9.

Sursa foto: sport