Dan Radu Rusanu, presedintele ASF, urmarit penal de DNA

Dan Radu Rusanu, presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), este urmarit penal pentru actiunile de constituire a unui grup infractional organizat si complicitate la abuz in serviciu.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au extins, vineri, astfel urmarirea penala in dosarul Carpatica, in care este arestat omul de afaceri Ilie Carabulea.

Din ordonanta de extindere a urmaririi penale intocmita de procurori a rezultat ca exista date si indicii rezonabile potrivit carora :

In perioada mai iunie 2013, inculpatii Carabulea Ilie, Mirzac Marian, Mustatea Radu, impreuna cu alte persoane, au constituit un grup infractional organizat in vederea savarsirii de infractiuni legate de protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica SA.

In urma cercetarilor efectuate pana in prezent au rezultat date cu privire si la participarea altor persoane la activitatea infractionala care face obiectul cercetarilor prezentei cauze penale.

Astfel, din aceeasi ordonanta de extindere rezulta ca exista date si indicii rezonabile potrivit carora, in cursul lunii decembrie 2013, suspectul Rusanu Radu Dan a exercitat presiuni, in calitate de presedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara, asupra mai multor societati de asigurari, urmarind si reusind impunerea inculpatului Mustatea Radu, la conducerea Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania (B.A.A.R.), (asociatie profesionala formata din toate societatile de asigurari din Romania, autorizate sa practice asigurari de raspundere civila auto obligatorii si mandatate sa elibereze documente de asigurare de raspunde civila auto Carte verde).

Citeste si: Dosarul CARPATICA: Dan Radu Rusanu s-a prezentat in aceasta dimineata la DNA 

De asemenea, cunoscand ca inculpatul Mirzac Marian proteja interesele financiare ale S.C. CARPATICA ASIG S.A., suspectul Rusanu Radu Dan a intreprins demersuri in vederea inlaturarii, din cadrul Consiliului Autoritatii de Supraveghere Financiara a suspectului Tudor Daniel George, care detinea functia de vicepresedinte pe sectorul de supraveghere a asigurarilor si in vederea inlocuirii acestuia cu Mirzac Marian. In felul acesta presedintele ASF a acceptat implicit protejarea frauduloasa a intereselor S.C. CARPATICA ASIG S.A.

In acest context, suspectul Rusanu Radu Dan a efectuat demersuri pentru adoptarea unei ordonante de urgenta de catre Guvernul Romaniei, care sa dea caracter normativ si obligatoriu intereselor sale personale si de grup. Astfel, acesta a intocmit, in fapt, proiectul ordonantei de urgenta pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 93/2013, privind infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii de Supraveghere Financiara, precum si pentru modificarea Legii nr. 136/1995, privind asigurarile si reasigurarile in Romania si a avizat, in calitate de presedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara, proiectul de lege, care a fost ulterior adoptat in sedinta de guvern din 16.10.2013 si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei in 18.10.2013.

Suspectului Rusanu Radu Dan i s-au prezentat acuzatiile si calitatea procesuala in conformitate cu prevederile art. 307 Cod procedura Penala.

Procurorii DNA mai fac precizarea ca urmarirea penala este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

Sursa foto: gandul.info