Dan Sova, despre contractul Bechtel: Daca se va publica, ii va face bine lui Nastase

sova-contract-bechtel

Ministrul pentru Marile Proiecte, Dan Sova, a declarat, joi, ca publicarea contractului cu Bechtel ii va face bine fostului premier Adrian Nastase. Declaratia sa vine dupa ce initial a spus ca documentul semnat in 2003 este de negasit.

“Publicarea contractului i-ar face foarte mult bine domnului Nastase, pentru ca asa lumea ar putea vedea ca, in timpul guvernarii lui Nastase, a fost semnat un contract de cinci milioane si jumatate de euro pe kilometru, iar apoi s-a transformat intr-un contract de 20 de milioane de euro pe kilometru”, a precizat Sova, la Realitatea TV.

In opinia lui Sova, singurul loc unde poate fi gasit documentul din 2003 este la Ministerul Transporturilor sau la Bechtel.

“In niciun caz nu se poate gasi un contract secret la un cabinet de avocatura. Singurele care ar putea avea documentul sunt Ministerul Transporturilor si Bechtel”, a adaugat acesta.

Anca Boagiu, i-a transmislui Dan Sova, care a declarat miercuri seara ca nu se stie unde este originalul contractului semnat cu Bechtel, ca locatia documentului este la Serviciul Probleme Speciale, la etajul doi.

“In situatia in care Dan Sova este pur si simplu incompetent, am sa-l ajut sa gaseasca contractul pe care il da pierdut. Conform legii, contractul original se gaseste la Serviciul Probleme Speciale, etaj 2, camera 58. Adevarata intentie a lui Dan Sova este de a ascunde contractul initial pentru a-l proteja pe Adrian Nastase, dar si pentru a-si proteja afacerile si familia”, a spus Anca Boagiu.