DAN SOVA va fi judecat sub CONTROL JUDICIAR. Senatorul a scapat de ARESTUL la DOMICILIU

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) decide, joi, daca mentine masura ARESTULUI la DOMICILIU in cazul senatorului DAN SOVA, trimis recent in judecata in dosarul CET GOVORA. DAN SOVA a fost eliberat din AREST PREVENTIV pe 22 ianuarie si plasat in AREST la DOMICILIU, iar pe 26 ianuarie a fost trimis in judecata pentru TRAFIC de INFLUENTA in legatura cu un contract de asistenta juridica de la CET GOVORA, informeaza Agerpres.

UPDATE 11.33: Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis joi sa nu mentina masura arestului la domiciliu in cazul senatorului Dan Sova, trimis recent in judecata in dosarul CET Govora. Magistratii au decis plasarea lui Sova sub control judiciar. Decizia nu este insa definitiva, putand fi contestata de DNA.

In dosar, a fost deferit justitiei MIHAI BALAN, director general al CET GOVORA SA, la data faptelor, pentru abuz in serviciu in forma continuata (2 acte materiale). Potrivit DNA, in perioada octombrie 2011 – iulie 2014, DAN SOVA a pretins sume de bani si a primit in total 100.000 de euro de la o persoana denuntatoare, in schimbul traficarii influentei sale reale pe care o avea pe langa Mihai Balan, director general al CET Govora SA, astfel incat acesta din urma sa asigure incheierea unor contracte de asistenta juridica cu o anumita societate de avocatura, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/luna.

CITESTE SI: DAN SOVA A FOST TRIMIS IN JUDECATA IN DOSARUL CET GOVORA

“Astfel, in urma demersurilor intreprinse de Sova pe langa Balan, directorul general al CET Govora SA, in lunile decembrie 2011, respectiv mai 2013, a incheiat doua contracte de consultanta cu firma de avocatura reprezentata de martorul denuntator, iar in perioadele ianuarie – octombrie 2012 si respectiv iunie 2013 – august 2014 a avizat, din partea CET Govora, platile efectuate in baza celor doua documente, cu incalcarea prevederilor legale si a normelor interne de functionare a societatii respective. (…) Incheierea unor astfel de contracte de consultanta nu-si gasea justificarea, intrucat, la acea vreme, centrala de energie termica CET Govora SA dispunea de un departament juridic in care isi desfasurau activitatea sase juristi, iar problematica dosarelor aflate in lucru nu impunea asistenta din partea vreunei societati de avocati”, arata DNA.

Procurorii sustin ca, actionand in aceasta maniera, Mihai Balan a produs un prejudiciu in dauna CET Govora SA de peste 1,3 milioane lei (suma totala decontata cu o frecventa lunara, in baza celor doua contracte sus mentionate), concomitent cu obtinerea unor foloase necuvenite, in acelasi cuantum, de catre firma de avocatura.

DNA precizeaza ca, in perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocati a emis lunar catre CET Govora facturi pentru activitatile de asistenta juridica prestate in perioada decembrie 2011 – decembrie 2012.

In aceeasi perioada, senatorul a incasat de la societatea de avocati suma totala de 60.000 euro.