SE INCHIDE ANTENA 3? Ce se va intampla cu trustul daca Dan Voiculescu va fi arestat

SE INCHIDE ANTENA 3? Ce se va intampla cu trustul daca Dan Voiculescu va fi arestat

Dan Voiculescu s-a prezentat, vineri dimineata, la sediul IPJ Ilfov, el afirmand ca va face declaratii presei la iesire. Fondatorul PC asteapta, astazi, sentinta in dosarul privatizarii Institutului de Cercetari Alimentare (ICA).

Daca va fi condamnat, se va ridica masura controlului judiciar, Dan Voiculescu urmand a fi incarcerat. Pronuntarea sentintei va avea loc la ora 12.00, fondatorul trustului Intact urmand a astepta acasa sentinta CAB.

La iesirea de la IPJ Ilfov, Dan Voiculescu a spus ca se asteapta la o condamnare in dosarul ICA, precizand ca “in viata e bine sa pui raul inainte, nu binele”, pentru a simti gustul victoriei. El a adaugat ca va sta acasa cu familia si va astepta sentinta Curtii de Apel, mentionand ca in situatia in care va fi condamnat, acest lucru nu va afecta postul Antena 3, in sensul in care acesta s-ar putea inchide.

Citeste si: Afla aici decizia in dosarul ICA – UPDATE

“N-am niciun fel de regret, mi-am asumat in numele oamenilor aceasta batalie, eu n-am avut nimic de castigat. Batalia mea n-a fost pentru mine, eu n-am avut decat de pierdut. Mi-era atat de simplu sa calc in picioare libertatea presei”, a spus Dan Voiculescu.

“Ma duc acasa, fac o baie si astept sa vina cine vine, ca nu stiu care-s regulile. Verdictul nu poate fi decat sa vina sa ma ia, nu stiu. N-are rost sa mai merg la instanta. Decizia va fi la ora 12. Ma duc un pic la birou apoi ma duc acasa”, a declarat Dan Voiculescu.

El a adaugat ca nu crede ca, in situatia in care va fi inchis, conditiile din puscarie vor fi mai grele decat cele de care a avut parte in unele momente din viata lui. “Nu cred ca conditiile din puscarie sunt mai rele decat am avut. N-are rost sa mai merg la istanta. Ma deranjeaza ca familia sufera iar fara vina. Produc rau in jurul meu fara sa vreau. Dar asta e viata. In ce ma priveste pe mine, totdeauna e bine sa pui raul inainte. Problema nu e legata de mine. Eu mi-am asumat o lupta, cu demnitate, onoare si mult curaj, ca nu e usor sa te lupti cu presedintele statului tau, care are parghii.”, a spus fondatorul PC.

Dan Voiculescu: Daca vor sa confiste actiunile ICA, n-au decat. N-are legatura cu trustul de presa

Dan Voiculescu a mai adaugat ca isi va duce viata in penitenciar cu demnitate, subliniind ca oricum a fost si este un “insingurat”. In opinia sa, condamnarea nu va putea sa inchida trustul Intact, ci doar sa duca la confiscarea actiunilor ICA.

Citeste si: Avocatul lui Voiculescu a cerut repunerea dosarului pe rol

“Eu n-am de ce sa ma plang, mi-am asumat un razboi, am dus un razboi, daca e nevoie imi duc viata la penitenciar tot cu demnitate. Probabil ca voi fi mai insingurat, eu oricum eram un tip insingurat, nu eram comunicativ, nu aveam foarte multe prietenii, nu eram monden. Probabil voi fi si mai putin monden dupa perioada asta. Dare-ar Dumnezeu sa fie bine. Voi tot n-ati inteles ca nu mai am afaceri? M-am retras de cand am intrat in Parlament. E vorba de privatizarea ICA si actiunile ICA, daca vor sa confiste actiunile ICA, sa le confiste, n-am nicio problema. N-are legatura cu averea familiei, cu trustul de presa. N-au nicio legatura cu cazul”, a mai spus acesta.

Intrebat de jurnalisti ce a facut aseara, Dan Voiculescu a raspuns: “Am stat cu familia, am baut un pahar, doua sau trei de vin alb, am mancat niste varza calita cu carnati oltenesti facuta de sotia mea, m-am uitat la Mihai Gadea la emisiune si pe la ora 11-12 am adormit. De dormit am dormit bine. Nu sunt stresat in sensul de speriat. Va repet, la onoare, demnitate si curaj n-am sa renunt niciodata. Batalie mai mare decat cu presedintele statului n-ai cum sa duci”.