Dana Gîrbovan despre Kovesi: “A fost numită politic. Ar fi o ipocrizie să spunem că nu a fost așa”

Judecătoarea pe care Iohannis a respins-o pentru funcția de ministru al Justiției a precizat că numirea lui Kovesi în funcția Parchetului European a fost una politică. A avut o componentă politică de lobby, de înțelegere între partidele politice la nivel european.

„Am observat că prezumția de nevinovăție a dobândit brusc noi valențe, care sunt importante și mi-aș dori să fie respectate pentru toți cetățenii acestei țări. Ca să răspund întrebării dumneavoastră (n.r. i se adresează lui Răzvan Dumitrescu), în mod evident, a fost o numire politică (n.r. în fruntea Parchetului European) și ar fi o ipocrizie să spunem că nu a fost așa, în contextul în care cel puțin o serie de oameni politici și-a asumat o bună parte din meritele numirii doamnei procuror Kovesi.

Deci a fost o numire care a avut o componentă politică de lobby, de înțelegere între partidele politice la nivel european esențială”, a spus Dana Gîrbovan în cadrul unui interviu acordat lui Răzvan Dumitrescu la Antena 3. „Mai mult”, a continuat Dana Gîrbovan, „nu a existat practic o competiție reală”, explicând ulterior: „Chiar candidatul francez, într-un interviu, a explicat că, dacă s-ar retrage din cursă, ar putea conduce la reluarea procedurii, deci practic a rămas formal în această cursă”.

Dana Gârbovan a comentat, la Antena 3, demisia lui Felix Bănilă din funcția de procuror-șef al DIICOT, după ce președintele Klaus Iohannis i-a cerut să facă acest pas. Judecătoarea pe care Iohannis a respins-o pentru funcția de ministru al Justiției a precizat că gestul președintelui este unul fără precedent și o ingerință în justiție.

”Președintele s-a comportat ca un șef al procurorilor, iar procurorul șef al DIICOT s-a comportat ca un subordonat al acestuia. Lucrul este grav din mai multe perspective. DIICOT este singura structură la vârf de Parchet care avea un procuror-șef numit. Ceilalți sunt numiți prin delegație, ceea ce înseamnă instabilitate. Este un precedent extrem de periculos. Președintele l-a criticat pentru un caz concret, ceea ce înseamnă că, pe viitor, când mai sunt cazuri de impact mediatic, cu avantaje politicianiste, se va acționa la fel.

Președintele Iohannis spunea, acum un an, că va face tot ce va putea ca să apere independența justiției. Ei, o apără prin ingerințe.

Ministrul Justiției trebuia să înceapă procedura de revocare, așa e calea corectă, dacă tot se voia. S-a transformat președintele într-un fel de procuror șef, șef al procurorilor. ”Eu te-am numit, eu te demit!”, ceea ce nu e așa. Dacă sunt greșeli, sunt mijloace procedurale: Inspecția Judiciară, SIIJ, anchetă a Parchetului General. Unde este independența procurorilor, pentru care s-au semnat petiții, s-au făcut proteste, a făcut și președintele conferință de presă.”, a spus Dana Gârbovan.

Sursa foto: adevarul