Dana Gîrbovan, propusă de PSD la șefia Ministerului Justiției, a demisionat din magistratură

Judecătoarea Dana Gîrbovan a depus demisia din magistratură, ca urmare a nominalizării sale de către PSD pentru funcția de ministru al Justiției. Gîrbovan spune că a decis să facă acest pas pentru ca procedura de numirea a sa în funcția de ministru să poată fi inițiată. Propunerea sa ca ministru al Justiției trebuie să fie aprobată de președintele Klaus Iohannis. 
 
”Azi, 26 august 2019, la ora 9.00, am înregistrat la Secția pentru judecători a CSM solicitarea de a se lua act de demisia mea din magistratură. În toată activitatea de judecător am spus ceea ce am crezut și am crezut în ceea ce spun, chiar dacă nu era pe placul unei majorități de moment. Odată ce am acceptat de principiu propunerea de a conduce Ministerul Justiției, mi se pare firesc să îmi dau demisia din magistratură, pentru că procedura efectivă de numire să poată fi inițiată”, a precizat ea pe Facebook. 
 
Premierul Viorica Dăncilă a venit, vineri, în fața social democrațiilor cu noile propuneri de miniștrii pentru portofoliile rămase vacante în Guvern și a reușit să-și impună favoriții. Marea surpriză a social-democrațiilor a fost propunerea de remaniere a ministrului Justiției Ana Birchall și înlocuirea acesteia și de nominalizarea Danei Gîrbovan.
 
Propunerile ar urma să fie înaintate luni președintelui Klaus Iohannis spre aprobare.
 
Sursa foto: realitatea