Danemarca. Șase persoane au murit într-un accident feroviar pe un pod

Şase persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident feroviar produs miercuri pe un podul Storebaelt, care leagă principalele două insule din Danemarca, a informat compania feroviară daneză DSB, transmit Reuters, dpa şi AFP, citate de Agerpres.

Un tren de pasageri, care se îndrepta spre Copenhaga, a fost lovit de obiecte dintr-un tren de marfă. O furtună puternică îngreunează accesul echipelor de salvare la locul accidentului, produs pe podul Storebaelt, care leagă insulele Zealand şi Fyn. Circulaţia pe pod a fost închisă atât pentru trenuri, cât şi pentru autovehicule, a comunicat poliţia daneză.

Sursa foto: BBC