DANIEL CHITOIU, absent nemotivat de la BPN si DELEGATIA PERMANENTA a PNL

DANIEL CHITOIU, fost ministru al Finantelor si membru important al Partidului National Liberal, a ABSENTAT NEMOTIVAT atat de la Biroul Permanent National cat si de la Delegatia Permanenta a liberalilor care au avut loc, in cursul zilei de vineri, la Brasov.

Este foarte probabil ca acesta sa nu-si faca aparitia nici sambata la sedinta Ligii Alesilor Locali ai PNL care se va desfasura tot in orasul de sub Tampa. ABSENTA NEMOTIVATA  a lui DANIEL CHITOIU de la aceste evenimente extrem de importante pentru liberali tinand cont de faptul ca a inceput CAMPANIA ELECTORALA pentru ALEGERILE EUROPARLAMENTARE alimenteaza si mai mult zvonurile despre apropierea acestuia de fostii colegi social democrati.

Citeste si: Daniel CHITOIU are parte de un NOU DOSAR PENAL 

O alta posibila explicatie a ABSENTEI lui CHITOIU de la BPN si DELEGATIA PERMANENTA ar putea fi legata direct de DOSARUL “CARPATICA – ASF” unde numele sau apare alaturi de cel al sotiei, LAURA CHITOIU. In plus, potrivit unor informatii aparute vineri in presa, sotii CHITOIU ar face obiectul unui nou dosar instrumentat de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA).

Citeste si: Liga Alesilor Locali ai PNL se desfasoara sambata, la Brasov 

Conform surselor judiciare citate de postul B1Tv, acest nou dosar a fost disjuns din initialul “CARPATICA – ASF” iar acuzati vor fi DANIEL CHITOIU, LAURA CHITOIU dar si DAN RADU RUSANU.

Sursa foto: jurnalul.ro