Daniel Constantin: Am contractat 91% din fondurile europene pentru agricultura

Daniel Constantin

Daniel Constantin, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a declarant intr-o conferinta de presa organizata luni ca Programul National pentru Dezvoltare Rurala (PNDR) a ajuns la un grad de contractare de 91%.

La Ministrul Agriculturii a avut loc luni o ceremonie de semnare a ultimelor contracte din Programul National de Dezvoltare Rurala 2007 – 2013, eveniment la care a participat si premierul Victor Ponta.

“Marcam sfarsitul PNDR 2007-2013 dar si inceputul Programului 2014-2014. Astazi incepe semnarea ultimelor contracte cu fondurile disponibile pentru perioada 2007-2013, urmand ca in 2014 si 2015 sa implementam proiectele cu acesti bani”, a spus ministrul Daniel Constantin.

Potrivit datelor prezentate de acesta, rata de absorbtie a PNDR 2007-2013 este de 67%, iar platile catre beneficiari se ridica la aproape 6 miliarde de euro. Constantin a mai adaugat ca PNDR este singurul program care pana acum nu a avut niciun euro dezangajat.

PNDR este instrumentul prin care Uniunea Europeana acorda fonduri nerambursabile pentru investitii private si publice care sa asigure dezvoltarea satelor din Romania.

Alocarea totala prin PNDR este de 9,67 miliarde de euro, pentru perioada 2007 – 2013, bani europeni care trebuie contractati pana la finele acestui an si care pot fi platiti pana in 2015.

Programul de Dezvoltare Rurala 2014-2020 pentru Romania va dispune de o alocare financiara din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala de peste 8 miliarde de euro.

Sursa foto: gov.ro