Daniel Constantin renunta la functia de vicepremier

Presedintele PC, Daniel Constantin, a declarat ca va renunta la functia de vicepremier. Liderul conservatorilor a explicat ca a decis sa renunte momentan la functia de vicepremier, insa a subliniat ca subiectul sa va relua cand va exista un consens politic cu privire la restructurarea Guvernului.

El a mai spus ca in protocolul Aliantei de Centru Dreapta este un angajament al lui Crin Antonescu si al PNL ca, in cazul in care vor exista mai multe functii de vicepremier, una trebuie sa revina PNL, ceea ce s-a intamplat si una sa revina PC, ceea ce nu s-a intamplat, potrivit Agerpres.

“Am convenit cu totii si in primul rand eu, ca eram in discutie, ca daca lucrurile in USL stau numai in nominalizarea lui Daniel Constantin ca vicepremier, de altfel un post pe care l-a angajat domnul Crin Antonescu, dar nu l-a asumat ulterior, sigur ca nu putem sa acceptam o astfel de situatie. Repet, in cazul acesta nu se restructureaza Guvernul si cred ca e important, am vazut astazi informatii ca nu vrem sa venim decat ministri si vicepremieri, a facut domnul Iohannis aceasta afirmatie, trebuie sa le luam pe toate pe rand. Domnul Iohannis este bine-venit in Guvern, poate sa fie ministru de Interne si ulterior, cand se va ajunge la un acord politic pentru restructurarea Guvernului, va fi numit si vicepremier. Eu cred ca e o solicitare inteleapta a premierului pentru a debloca aceasta criza politica in care ne aflam”, a afirmat Constantin.

Dan Constantin a mai spus ca in protocolul Aliantei de Centru Dreapta este un angajament al lui Crin Antonescu si al PNL ca, in cazul in care vor exista mai multe functii de vicepremier, una trebuie sa revina PNL, așa cum s-a intamplat si una sa revina PC, ceea ce nu s-a intamplat.

Daniel Constantin a subliniat faptul ca nu se gandeste inca la ipoteza ca liberalii sa iasa de la guvernare, ci asteapta concesii din partea presedintelui PNL.

“Am facut concesii si eu si domnul Ponta, am cedat functia de presedinte al Senatului, domnul Antonescu trebuie sa fie acolo pentru a deveni presedintele Romaniei. Am cedat functia de vicepremier inca o data, am facut concesii foarte multe si altele nestiute pentru functionarea USL, nu vad niciun semn din partea domnului Antonescu. Ne dorim cu totii sa mergem mai departe, ne preocupam de proiecte pe care le-am asumat impreuna, lucrurile merg, Guvernul este prezent, trec proiectele de lege, cred ca trebuie sa ne intoarcem la aceste lucruri. Ambitiile personale nu cred ca trebuie sa se regaseasca in deciziile politice, mie mi se pare ca suntem blocati intr-o ambitie personala a doi, trei lideri PNL”, a sustinut Constantin.

Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca il va propune in cursul zilei pe Klaus Iohannis la conducerea Ministerului de Interne. Intrebat daca seful executivului va trimite marti propunerile, presedintele PNL Crin Antonescu a raspuns: “V-am spus doar ca premierul nu va putea face aceasta numire ca nu o poate face cu forta”.

“Astazi voi propune ca dl Iohannis sa fie ministru de Interne”, a declarat Ponta in prealabil.

“Sunt patru propuneri, eu astazi voi trimite documentele pentru toate patru. Daca la ora 5 dl presedinte Antonescu imi da OK-ul, le trimit si in felul asta inchidem toata discutia. Cele patru sunt dl Nicolaescu, dl Busoi, dl Atanasiu si dl Iohannis – ministru de Interne”, a mai spus Ponta.