Darie Novăceanu a murit! Cunoscutul scriitor român a decedat la Madrid

Scriitorul român Darie Novăceanu a murit marţi la Madrid, la vârsta de 80, informează ziarul spaniol ABC, citat de agerpres.ro.

Anunţul despre decesul lui Darie Novăceanu a fost făcut pentru agenţia EFE de surse apropiate de scriitor, care a fost membru al Academiei Regale spaniole şi laureat al Premiului naţional de traducere, în 1982, pentru versiunea în limba română ”Luis de Gongora y Argole. Polifem şi Galateea”.

Născut în Crasna, judeţul Gorj pe 3 mai 1937, Darie Novăceanu a publicat mai mult de şaptezeci de cărţi, între Spania, Mexic şi România, multe dintre ele de poezie.

Darie Novăceanu a rămas celebru în presa românească pentru faptul că în timpul Mineriadei din 1990 a plasat ziarul Adevărul de partea minerilor, din funcția de director al publicației.

Sursa foto: realitatea