DARIUS VALCOV, judecat pentru numeroase FAPTE de CORUPTIE, poate parasi tara!

Fostul ministru al Finantelor, Darius Valcov, trimis in judecata sub control judiciar in doua dosare pentru fapte de coruptie si luare de mita, poate parasi tara, dupa ce Curtea de Apel Craiova a modificat marti continutul masurii controlului judiciar si a inlaturat obligatia de a nu depasi limita teritoriala a Romaniei, transmite Agerpres.

Valcov este trimis in judecata pentru infractiuni de coruptie intr-un dosar aflat la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) si pentru luare de mita in alt dosar, aflat la Tribunalul Olt. In luna iunie magistratii ICCJ au decis sa modifice continutul masurii controlului judiciar pentru Valcov cat si pentru ceilalti inculpati din dosar si sa inlature interdictia de a parasi tara. Procurorii DNA au contestat decizia dar pe 12 iulie ICCJ a respins contestatia procurorilor.

In dosarul aflat la Tribunalul Olt, Valcov a solicitat sa poata parasi tara dar pe 27 iulie magistratii acestei instante i-au respins cererea si au mentinut masura controlului judiciar fara sa modifice continutul. Darius Valcov a contestat la Curtea de Apel Craiova solutia Tribunalului Olt si marti magistratii de la Craiova s-au pronuntat modificarea continutului masurii controlului judiciar si au inlaturat obligatia de a nu depasi limita teritoriala a Romaniei.

Potrivit solutiei postata miercuri pe portalul instantei, Curtea de Apel Craiova a pronuntat marti o hotarare definitiva in privinta cererii lui Valcov de a parasi tara.

“Admite contestatia. Desfiinteaza in parte incheierea, in sensul ca inlatura, din continutul masurii controlului judiciar, obligatia de a nu depasi limita teritoriala a Romaniei, decat cu incuviintarea prealabila a organului judiciar in fata caruia se afla cauza (…). Mentine celelalte obligatii din continutul masurii controlului judiciar. Mentine celelalte dispozitii ale incheierii. (…) Definitiva”, se arata in solutia pronuntata pe 2 iulie de Curtea de Apel Craiova in dosarul in care Valcov a contestat hotararea Tribunalului Olt din 27 iulie.

In dosarul aflat la Tribunalul Olt, Darius Valcov este trimis in judecata pentru fapte de coruptie, termenul pentru administrarea probatoriului fiind fixat pe 14 septembrie.

La Tribunalul Olt se judeca fondul cauzei in dosarul instrumentat de DNA in care Darius Valcov este inculpat pentru luare de mita. Fostul ministru este acuzat ca in perioada noiembrie-decembrie 2012, in calitate de primar, i-a pretins unui om de afaceri – denuntator in cauza – aproximativ 10% din sumele incasate de o societate de la Primaria Slatina, in baza unui contract semnat anterior, iar in perioada 21 ianuarie – 13 iunie 2013 a primit, in mai multe transe, de la respectiva firma, printr-o alta intermediara, peste 2,1 milioane lei. Banii au fost pretinsi pentru ca denuntatorul sa nu intampine probleme in derularea contractului si sa primeasca banii la timp pentru lucrarile efectuate. Este vorba de contracte pentru reabilitarea centrului istoric al municipiului Slatina si pentru studii de fezabilitate, proiecte tehnice si lucrari la izolarea termica a unor blocuri.

La ICCJ se judeca dosarul in care Valcov este inculpat pentru trafic de influenta, el fiind trimis in judecta in acest dosar in luna mai 2015. Valcov a fost acuzat de DNA de trafic de influenta pentru ca ar fi primit aproximativ doua milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, firma care a derulat contracte cu Compania de Apa Olt pentru extinderea retelelor de apa si canalizare din orasele Slatina, Scornicesti si Potcoava.

Sursa foto: realitatea