De ce a lipsit, în premieră, Ion Iliescu de la festivitățile de 1 decembrie!

Fostul șef al statului, Ion Iliescu, a lipsit astăzi de la parada organizată de Ziua Naţională a României. Este pentru prima dată când fostul președinte nu participă la eveniment și mulți s-au întrebat de ce.

Soţia fostului preşedinte a dezvăluit jurnaliştilor România TV motivul absenței. Aceasta a spus că Ion Iliescu are unele probleme de sănătate. Nina Iliescu susţine că soțul ei a suferit o entorsă, lucru care l-a împiedicat să participe la parada de 1 decembrie.

Nina Iliescu a mai spus că fostul preşedinte a transmis mesajul către Administraţia Prezidenţială încă de acum câteva zile, pentru ca lipsa acestuia să nu dea naştere interpretărilor.

Sursa foto: adevarul