De ce crede MUTU ca nu e convocat la ECHIPA NATIONALA

ADRIAN MUTU, atacantul echipei Petrolul Ploiesti, i-a raspuns selectionerului VICTOR PITURCA, dupa ce acesta i-a transmis ca nu-l va mai chema la echipa nationala nici macar daca va marca 100 de goluri.

ADRIAN MUTU continua razboiul dclaratiilor cu VICTOR PITURCA, selectionerul ECHIPEI NATIONALE. “Ce spune nu mi se pare corect. Nu trebuie sa inchizi portile echipei nationale niciunui jucator. Atat timp cat sunt in activitate nu ma retrag. Vreau sa fiu convocat daca sunt in forma, nu pentru ce am facut in trecut”, a declarat ADRIAN MUTU la postul Sportro.

“Maine poate sa nu mai fie el si vine altcineva. Eu ii doresc sa stea cat mai mult, dar la echipa nationala n-ar trebui sa decida dansul, n-ar trebui sa fie atat de categoric fata de mine. Cat timp am jucat sub comanda lui i-a fost bine”, a completat MUTU. Apoi, MUTU a sugerat ca in spatele neconvocarii sale s-ar afla lucruri ce nu au legatura cu fotbalul.

Citeste si: VICTOR PITURCA spune ca ar trebui sa castige 5.000.000 de EURO

“Ce am spus eu, sustin si acum. I-am spus-o si lui Piturca in fata. In spatele acestui conflict sunt alte lucruri, pe care nu vreau sa le discut. Au fost mai multe… A incercat sa faca mai multe lucruri doar ca sa-mi arate cine-i el. Ma chema cu doua zile inainte in cantonament. Tot ce facea, facea ca sa ma irite pe mine sa declar ceva. Cauta un motiv. Am 35 de ani, am dreptul sa vorbesc! Piturca nu e chiar asa de important cum crede el”, a mentionat Mutu.

Adrian Mutu a marcat 35 de goluri in 77 de partide pentru echipa nationala. El nu a mai fost convocat la lot din cauza conflictului pe care il are cu Victor Piturca.