De ce nu mai poartă Anamaria Prodan doliu la doar nouă zile după decesul mamei sale. Anamaria a fost răvășită de durere în tot acest timp, însă a decis să renunțe la doliu și să se reapuce de treabă, pentru a depăși mai ușor tristețea copleșitoare care a venit odată cu pierderea mamei sale.
Vedeta a renunțat la hainele negre și a fost văzută mergând la o întâlnire de afaceri, într-un costum ciclam. Deși încă are sufletul îndoliat de pierderea importantă pe care a suferit-o, Anamaria a decis să încerce să depășească neagra perioadă prin care trece, începând cu vestimentația. Deși până acum a respectat toate formalitățile ce țin de obiceiurile religioase, vedeta a decis în cele din urmă să renunțe la doliu.
Citește și: CE ȚEAPĂ I-A TRAS BORCEA ALINEI VIDICAN! VALENTINA PELINEL ESTE NOUL PROPRIETAR
O sursă apropiată familiei Prodan a declarat că acest lucru nu înseamnă că Anamaria nu suferă, ci pur si simplu nu consideră acest obicei atât de însemnat. „La ei în familie nu s-a ținut doliu niciodată. Ba chiar, când au mai avut parte de decese în familie, ele au purtat alb, în semn de puritate, pentru sufletul celui pierdut. Dar Ana a ținut doliu după mama ei cele nouă zile cât prevede Biblia. I-a fost frică și de gura lumii, să nu fie criticată. Ele chiar au avut o discuție pe acest subiect, iar Ionelei Prodan nu i-ar fi plăcut să o vadă pe Ana îmbrăcată numai în negru. Ana a făcut și pomană, a respectat toate dogmele”, a susținut o prietenă apropiată, conform Viva.
Anamaria a preferat, de asemenea, să se refugieze în muncă, pentru a putea uita de tragicul eveniment prin care tocmai a trecut, și a decis să înceapă filmările pentru o emisiune tv.„A ales să se refugieze în muncă. A rămas în urmă cu toate proiectele, iar acum recuperează. Are întâlniri de afaceri, dar a început și filmările pentru emisiunea Gospodar fără pereche, de la Pro TV”, a declarat aceeași sursă.
Sursa foto: realitatea