De ce sindicaliștii din Poliție dau în judecată trupa Paraziții

Sindicaliştii din Poliţie vor să dea în judecată formaţia Paraziţii, după ce trupa de hip-hop a scos recent o piesă denumită „Antimiliţie” şi pe care poliţiştii o consideră jignitoare, din cauza versurilor, scrie Mediafax.

 „Săptămâna viitoare, la Tribunalul Municipiului Bucureşti, îi vom acţiona în judecată pentru calomnie şi pentru ce mai găsesc avocaţii acolo, că nu poţi să-i înjuri pe toţi poliţiştii din ţara asta la modul ăsta. Adică fiecare mai greşim, dar totuşi, este foarte mult”, a declarat Iulian Surugiu, preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), potrivit sursei citate.

Citește și: VLADIMIR DRĂGHIA UMILIT ŞI CU BANII LUAŢI! VESTEA CARE I-A PUS CAPAC!

Potrivit președintelui SNAP, cei de la Paraziţii au exagerat de această dată, pentru că înjură şi familiile poliţiştilor.  „Nu am spus niciodată că avem numai poliţişti deştepţi, frumoşi, dar nici aşa, în halul ăsta, mai ales de familii. Ne-au înjurat de toţi sfinţii şi de toţi răniţii. Deocamdată nu ştim ce fel de daune vom cere”, a mai spus Surugiu.

Sursa foto: gandul